Magdalena Rusu, desemnată cea mai bună sportivă a CSA Steaua în 2025

Suceveanca Magdalena Rusu a primit titlul de cea mai bună sportivă a Clubului Sportiv al Armatei Steaua București în anul 2025, distincție pe care o împarte cu Simona Radiș. Cele două componente ale lotului olimpic de canotaj au fost recompensate pentru performanțele obținute în proba de dublu rame, unde au câștigat medaliile de aur atât la Campionatele Mondiale, cât și la cele Europene.

În cadrul aceleiași gale de premiere, alți doi canotori suceveni au fost incluși pe lista laureaților clubului bucureștean. Florin Arteni și Ciprian Tudosă au fost premiați pentru rezultatele deosebite înregistrate pe parcursul sezonului competițional 2025. Aceștia au obținut în acest an câte o medalie de aur și una de argint la Campionatul Mondial, palmaresul lor fiind completat de o medalie de aur câștigată la Campionatul European.

„2025 a fost un an care m-a pus față în față cu mine. Cu munca, cu limitele mele, cu bucuriile și cu rezultatele care au contat mai mult decât pot spune. A fost un an intens, care m-a crescut și m-a învățat să privesc altfel drumul, nu doar destinația. Dar dincolo de tot ce s-a văzut, anul acesta mi-a adus oameni. Oameni care au fost aproape, cu care am făcut echipă, care au susținut, au înțeles, au încurajat sau pur și simplu au fost acolo. Și cred că, indiferent ce facem, asta rămâne esențial: să nu mergem singuri. Poate că fiecare dintre noi a simțit, într-un fel sau altul, că rezultatele contează, dar la fel de mult contează întâlnirile, lecțiile și legăturile care se construiesc pe parcurs. Ele sunt cele care dau sens muncii și ne ajută să mergem mai departe. Închei 2025 cu recunoștință și cu bucuria de a merge mai departe”, a transmis Magdalena Rusu.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Pentru copierea conţinutului contactaţi autorul!