Luni se pun în vânzare biletele pentru meciul cu Steaua. Conducerea Forestei a contractat o firma specializată pentru montarea nocturnei pe Areni

Foresta este in toiul pregatirilor pentru meciul cu Steaua, programat joi, 27 octombrie, cu incepere de la ora 21.30, la Suceava, in cadrul saisprezecimilor de finala ale Cupei Romaniei. Pentru organizarea meciului in conditiile cerute de regulament, conducerea clubului sucevean a inceput sa aduca mai multe modernizari stadionului Areni, unde se renoveaza caile de acces in tribune, se monteaza garduri despartitoare pentru suporteri, iar in partea supraetajata a tribunei a II-a se construieste o cabina pentru comentatorii televiziunilor.

De montarea instalatiei de nocturna pe Areni se va ocupa Arena Events, care, printre altele, a mai organizat evenimente ca Untold sau Forza Zu. Stalpii nocturnei si instalatia de iluminat din Olanda, una cu o capacitate de cel putin 1.100 de lucsi, vor ajunge la Suceava in cursul zilei de luni si vor fi montate in 48 de ore, pana la antrenamentul oficial al Stelei, programat miercuri seara.

Pentru a evita specula, tot luni vor fi scoase la vanzare si biletele de intrare, aproximativ 7.000 de bucati, la urmatoarele preturi: 50 de lei la Tribuna I, 40 de lei la Tribuna a II-a si 30 de lei la peluze. Banii obtinuti din vanzarea biletelor trebuie impartiti cu Steaua. Asta dupa ce vor fi scazute cheltuielile cu arbitrii si observatorii (7.700 de lei), cu serviciul de ambulanta (2.000 de lei), si cu cei 150 de stewarzi si jandarmii care vor asigura ordinea (25.000 de lei).

Pana la ora meciului cu Steaua, conducerea Forestei intentioneaza sa puna gradele de lemn la Tribuna a II-a si la peluze si sa achizitioneze o noua tabela de marcaj, pentru care Primaria Suceava a alocat suma de 150.000 de lei.

Meciul dintre Foresta si Steaua va fi filmat cu 12 camere si va fi transmis in direct de 3 posturi de televiziune, e vorba de Pro TV, Digi Sport si Dolce Sport.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

6 Comentarii

  1. Cum adică „Banii obținuți din vânzarea biletelor trebuie împărțiți cu Steaua” ???
    Lămuriți-mă și pe mine!

  2. DA ASA PREVEDE REGULAMENTUL PENTRU CUPA ROMANIEI.SPER SA FIM CAT MAI MULTI IN TRIBUNE CA SA RAMANA CEVA SI PENTRU JUCATORI.HAI FORESTA!!!

Dă-i un răspuns lui ? Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *