Lungu ia mâna de pe Rapid

Proaspăt promovată în Liga a II-a, Rapid Suceava va trebui să se descurce până în iarnă cu suma de două miliarde de lei vechi. Primarul Ion Lungu a lăsat să se înţeleagă că municipalitatea nu va suplimenta fondurile pentru fotbal.

Până în prezent Primăria Municipiului Suceava a virat în contul clubului Rapid suma de şase miliarde de lei vechi din cele opt promise în acest an. Chiar dacă au promovat în Liga a II-a, “ceferiştii” nu vor vedea nici un ban în plus de la bugetul local.

“Aşa cum am mai spus, Rapid şi Sporting nu sunt echipele Primăriei Suceava, dar depind de finanţarea noastră. Recomandarea mea personală este să se unească. Nu văd în ordine ideea de a aduce jucători din altă parte, pentru că avem valori pe plan local. Până acum am dat 6 miliarde la Rapid şi 1,5-2 miliarde la Sporting. Evident că nu le vor ajunge cele două miliarde pe care le mai avem de dat la Rapid, dar nu este echipa Primăriei. Public, în calitate de iubitor al fotbalului, le sugerez celor două echipe să găseasca o soluţie ca să se unească”, a declarat primarul Ion Lungu.

Şeful municipalităţii admite că în actualele condiţii şansele Rapidului să joace în Liga a II-a sunt destul de mici: “Dacă Rapidul se va desfiinţa, este problema lor, dar eu zic că nu se va ajunge la asta.”

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *