Lungu: „E mândria oraşului”

Aflat in prima linie, in ceea ce priveste finantarea echipei locale de handbal, primarul Ion Lungu nu a contenit cu laudele la adresa Universitatii si si-a manifestat speranta ca “studentii” vor confirma locul ocupat in campionatul intern printr-un parcurs cat mai lung in viitorul sezon al Cupei Challenge.

Echipa de handbal este mandria orasului. Avem o formatie performanta, care a demonstrat ca este bine inchegata, atat la nivelul lotului de jucatori cat si in privinta staff-ului tehnic, iar acest lucru a fost confirmat prin clasarea pe podiumul campionatului national. In acest an, s-a vazut ca avem o echipa maturizata si tare mi-as dori, atat pentru jucatori, cat si pentru toti iubitorii de handbal din Suceava, sa facem o performanta si in cupele europene. Si cred ca se va intampla acest lucru. Avem sanse mari in Cupa Challenge, unde trebuie sa ne gandim poate la o revansa, dupa ce, in urma cu trei ani am pierdut finala cupei in fata Resitei”, a spus Ion Lungu.

Edilul sef al urbei a precizat ca municipalitatea va ramane alaturi de CS Universitatea si a subliniat buna colaborare din institutiile publice si sectorul privat, in ceea ce priveste sustinerea echipei. “Primaria Municipiului Suceava va ramane alaturi de echipa de handbal. Noi vom veni cu o finantare consistenta, iar aici sigur ca vor contribui si Consiliul Judetean si sectorul privat, mai ales prin domnul Viorel Nutu. Este un parteneriat reusit intre domeniul public si cel privat si o buna modalitate de finantare a sportului de performanta. Numai din bani publici nu s-ar fi putut sustine aceasta echipa la un asemenea nivel. Trebuie un cumul de factori si echipa de handbal este un bun exemplu de colaborare intre mediul public si cel privat”, a completat Ion Lungu.

Exit mobile version