Lungu, bucuros pentru Rapid

Printre spectatorii prezenţi pe stadionul “Areni” la meciul dintre Sporting şi Rapid s-a aflat şi primarul Ion Lungu. Şeful municipalităţii a declarat ca nu a avut o favorită în această dispută, dar s-a arătat mulţumit de rezultatul final.

Cele patru goluri marcate în partida de marti l-au făcut pe Ion Lungu să aprecieze calitatea meciului. Primarul Sucevei şi-a reiterat speranţa ca Sporting şi Rapid să fuzioneze în viitor pentru a forma o echipa puternică de Liga a II-a.

“Am participat ieri la El Clasico de Suceava, Rapid-Sporting, un meci frumos, care mi-a lăsat impresia că fotbalul sucevean mai are o speranţă. Eu am ţinut cu amândouă echipe. Îmi plac foarte mult şi cei de la Sporting dar, pentru ce ne-am propus noi, este mai aproape Rapidul. Au şanse mari la promovare şi mă bucur că au câştigat acest meci. La Sporting apreciez mult că au mulţi tineri care vin din urmă. Eu zic că prin unirea celor două forţe ale fotbalului sucevean putem pune de o echipă bună”, a spus Ion Lungu.

În altă ordine de idei, Ion Lungu a anunţat că recent a virat în contul echipei Universitatea Suceava suma de 1 miliard de lei vechi, ajungând astfel la patru miliarde achitate din cele zece alocate în acest an pentru handbal.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *