
Luceafărul, la Gheorghe Ola
Luceafărul Bucovina a participat la finele săptămânii trecute la faza zonală a Memorialului “Gheorghe Ola”. Condusă de pe banca de Andrei Iţco, campioana judeţului Suceava s-a prezentat la Cluj cu grupa de juniori F, formată din copii născuţi în anii 2005, 2006 şi 2007, ocupând locul secund în Grupa A, cu o victorie şi o înfrângere.
În primul meci, Luceafărul Bucovina a cedat, cu scorul de 1-4, în faţa celor de la AFC Odorheiul Secuiesc, golul de onoare al “roş-albaştrilor” fiind marcat de Iulian Recolciuc. Formaţia suceveană şi-a luat revanşa în cel de-al doilea meci din grupă, câştigat în faţa celor de la Atletico Steaua Întorsura Buzăului, cu scorul de 5-2, prin reuşitele semnate de Andy Moroşan (2), Matei Manolache (2) şi Ronyn Molorciuc. Cu patru puncte acumulate, echipa condusă de Andrei Iţco a ocupat locul secund în grupă, ratând calificarea în finală.
“A fost o experienţă bună, în care am putut vedea care este nivelul de instruire a acestei categorii de vârstă şi pot spune că nu suntem foarte departe, diferenţa fiind făcută în principal de constituţia fizică şi de componenţa unitară a loturilor. Din păcate pentru noi, la primul joc, ne-au copleşit emoţiile de la intrarea în sală şi nu am reuşit să evoluăm la nivelul arătat în faza judeţeană. În a doua partidă, chiar dacă rezultatul este unul pozitiv, unora dintre jucători le-a lipsit atitudinea, tratând jocul cu ignoranţă şi indiferenţă. Până la urmă trebuie să vedem lucrurile pozitive şi să mergem mai departe. Cu mai mult curaj, mai multă determinare şi mai multă implicare, rezultatele bune vor apărea cu siguranţă. Mulţumesc părinţilor pentru implicarea şi susţinerea de la acest turneu”, a declarat antrenorul Iţco Andrei.
Tehnicianul celor de la Luceafărul Bucovina a mizat la turneul zonal de la Cluj pe următorul lot de jucători: Sebi Conţ – Gabi Codreanu, Ronyn Molorciuc, Iulian Recolciuc, Andy Moroşan, Alexandru Bosânceanu, Alexis Şalvar, Horia Avăcăriţei, Fabian Aursulesei, Matei Manolache şi Rareş Ioniţă.