LPS Suceava reprezintă România la Campionatul Mondial Școlar
Liceul cu Program Sportiv Suceava reprezintă România la Campionatul Mondial Școlar de Handbal ISF 2026, competiție care se desfășoară în perioada 20–29 aprilie, la Skopje, în Macedonia de Nord.
Participarea echipei sucevene vine după câștigarea titlului de campioană națională la Olimpiada Națională a Sportului Școlar 2025, la handbal băieți.
Profesorii-antrenori Adi Mitrea și Răzvan Bernicu au convocat pentru acest turneu un lot format din 14 jucători: Adrian Mircea, Robert Duțuc – Robert Ungureanu, Cătălin Rusu, Sebastian Cușnir, Abel Marcu, Dragoș Marasin, Ianis Chiruț, Iulian Lupu, Rareș Mitrea, Ștefan Savu, Ionuț Babiuc, George Alexandru și David Plămadă.
Delegația suceveană a ajuns astăzi la Skopje, după un drum parcurs cu trenul și avionul.
Campionatul Mondial Școlar de Handbal ISF 2026 reunește peste 600 de participanți din 20 de țări, cu 21 de echipe masculine și 16 feminine. Meciurile se vor disputa în șase săli din Skopje, iar competiția include și activități educaționale și culturale.
Ceremonia de deschidere va avea loc marți, 21 aprilie, în Piața Macedoniei. Meciurile din grupe și fazele eliminatorii se vor desfășura în perioada 22–27 aprilie, iar finalele și ceremonia de închidere pe 28 aprilie.
Cel puțin eu am fost luat prin surprindere în momentul în care pe adresa Inspectoratului a sosit această invitație. Este vorba de echipa Liceului cu Program Sportiv de handbal băieți, cea care are patru titluri naționale la Olimpiada Națională a Sportului Școlar. Echipa va participa la Campionatul Mondial al liceelor în perioada 20-29 aprilie 2026. Am primit invitații noi și alte trei unități școlare din România, cred că Brașovul la fete și încă două echipe de baschet.
Ciprian ANTON, Inspectorul Școlar General al județului Suceava










Un comentariu