LPS Suceava ocupă primul loc în campionatul de volei – juniori III

Echipa de volei masculin – juniori III a LPS Suceava ocupă primul loc în Seria A după disputarea primelor două turnee din actualul sezon.

Echipa antrenată de Tudor Orășanu și-a trecut în cont alte trei victorii în turneul de pe teren propriu, în care a învins în minimum de seturi formațiile CSM Ploiești (25-17, 25-6 și 25-3), CSŞ Botoșani (25-23, 25-14 și 25-14) și CSŞ Buzău (25-4, 25-3 și 25-14).

LPS Suceava mizează în actualul sezon pe următorul lot de jucători la categoria U15: Valeriu Verciuc, Rareș Lefter, Ioan Botezatu, Visarion Scolobiuc, Darius Lazăr, Matei Rotari, Christos Dan, David Irimia, Iannos Pușcaș, Denis Lefter, Ianis Cucuruzeac, Tudor Gheorghe, Andrei Truscan, Andrei Ursachi, Ianis Bejenariu și Bogdan Maftei, ultimii doi fiind momentan accidentați.

Următorul turneu este programat în perioada 24-26 ianuarie 2025.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *