
LPS Suceava dispută turneul semifinal pe teren propriu
Sala “Dumitru Bernicu” din Suceava va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni unul dintre cele patru turnee semifinale din cadrul Campionatului Național de volei masculin – categoria speranțe.
Caștigătoare a Seriei A din sezonul regular cu maximum de puncte și un setaveraj de 36-2, echipa de la LPS Suceava, antrenată de Bogdan Macsim, se va bate pentru accederea la turneul final cu campioana en-titre CTF Mihai I București, LPS Piatra Neamț și CSS Râmnicu Sărat.
Programul turneului semifinal de la Suceava:
Sâmbătă:
ora 10.00: LPS Suceava – LPS Piatra Neamț
ora 12.00: CTF București – CSSRâmnicu Sărat
ora 16.00: LPS Piatra Neamț – CSS Râmnicu Sărat
ora 18.00: LPS Suceava – CTF București
Duminică:
ora 10.00: CTF București – LPS Piatra Neamț
ora 12.00: LPS Suceava – CSS Râmnicu Sărat
Conform regulamentului, ocupanta primului loc în clasament se va califica la turneul final, iar locurile 2 și 3 merg la turneul semifinal II.
LPS Suceava mizează în acest sezon pe următorul lot de jucători: Ioan Verciuc, Alexandru Andrușcă, Luca Ghiuță, Marian Movileanu, Valeriu Verciuc, Andrei Cojocar, Matei Truscan, Emanuel Cocîrlă, Adelin Găină, Eduard Ananii, Andrei Andrușcă și {tefan Niță.
CSS “Nicu Gane” Fălticeni forțează calificarea la Zalău
CSS “Nicu Gane” Fălticeni, cealaltă reprezentantă a județului Suceava în Campionatul Național de volei masculin – categoria speranțe, va disputa turneul semifinal la Zalău, acolo unde va înfrunta Academia de Volei “Marius Lazăr”, CSS Caransebeș și CS Ocna Mureș.
Roxana Diana Floriștean, antrenoarea voleibaliștilor fălticeneni, mizează în acest sezon pe următorul lot: Stefan Pavel, Tudor Bubuțanu, Cristian Răileanu, Tiberiu Mihalache, Marius Steluță, David Suditu, Luca Burlacu, David Amariei, Dragoș Tănasă, Avram Beșleagă, David Onoarei, Alessio Potolincă și Andrei Jitariu.