În perioada 15-18 mai, la Satu Mare, s-a desfășurat faza finală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal fete – gimnaziu. Județul Suceava a fost reprezentat de echipa Liceului cu Program Sportiv, pregătită de profesorul Florin Ciubotariu. Sucevencele au câștigat toate cele cinci meciuri disputate, reușind astfel să-și adjudece medaliile de aur.
Pe lângă marele trofeu, LPS Suceava a obținut și trei dintre premiile individuale. Maria Gîtman a fost desemnată cea mai bună extremă dreapta și MVP-ul turneului, iar Alisia Roman a primit titlul de cea mai bună extremă stânga.
Profesorul Florin Ciubotariu a mai mizat la Satu Mare pe Teodora Coroamă, Andreea Codreanu, Alexia Petruneac, Alexandra Păduche, Diana Ivan, Ariana Râșca, Ştefania Cunițchi, Emily Solcan, Letyția Atodiresei și Ioana Balan.