LPS Suceava a urcat pe podium la Brașov Junior’s Cup

LPS Suceava a urcat pe podium la Brașov Junior’s Cup cu grupa de 2007. Echipa antrenată de Andrei Ițco a cucerit medalii de bronz, după ce s-a impus în finala mică, în fața celor de la Interstar Sibiu, cu scorul de 5-0, prin golurile lui Gavrilovici (3) și Petraru (2).

Formația suceveană a încheiat grupa din care a făcut parte pe locul 2, cu patru victorii și o înfrângere: 1-0 cu Luceafărul Turnu Severin, 3-0 cu FC Voluntari, 3-0 cu FC Brașov, 3-0 cu LPS Galați, respectiv 0-4 cu FCSB.

LPS Suceava a câștigat și unul dintre premiile individuale prin Claudiu David, desemnat cel mai bun portar al turneului.

În comparație cu majoritatea echipelor din țară, noi am avut o perioadă foarte îndelungată, fără jocuri oficiale sau amicale, din lipsa de adversari. Chiar și cu acest inconvenient, am reușit să ne ridicăm cu succes la nivelul unuia dintre cele mai puternice turnee, unde au participat primele echipe din țară la această categorie de vârstă. Sunt bucuros și totodată mândru de acești copii minunați, că am reușit să aducem din nou, atât numele liceului cât și al orașului printre primele echipe din țară. Vreau să felicit copii pentru atitudinea avută pe parcursul celor patru zile de competiție, pentru jocul prestat și rezultatele obținute, aspect remarcat de toată lumea presentă la teren, rezultate obținute în urma pregătirii zilnice. Chiar dacă suntem în vacanță, am renunțat la timpul liber, la vacanțe, pentru a ne îndeplini un vis, ba mai mult, majoritatea dintre ei făcând naveta, unii chiar și de la peste 100 de kilometri. Pe această cale vreau să le mulțumesc și colegilor de la Vatra Dornei, prin domnul director Ionel Nemeș. În cele șase jocuri disputate, am reușit să marcăm de 15 ori și să primim doar 4 goluri. Astfel am reușit să câștigăm și titlul de cel mai bun portar, prin Claudiu David, un copil foarte talentat și muncitor, în care am mare încredere. În concluzie, avem speranțe și încredere mare în acești copii deosebiți că și pe viitor, ne vor face mândri de ei, și de ce nu chiar să-i vedem formând echipa orașului”, a declarat antrenorul Andrei Ițco.

LPS Suceava a mizat la Brașov Junior’s Cup pe următorul lot de jucători: Claudiu David, Cosmin Avram, Fabian Găină, Cosmin Toderean, Iustin Panciuc, Mihai Sigismund Sava-Slavic, Matei Crăciun, Victor Băbăscu, Ştefan Petraru, Augustin Găină, Sebastian Burlacu, Ştefan Recolciuc, Cezar Odochian, Rareș Ştefănoaia, Luca Gavrilovici, Iustin Pintescu, Andrei Târnoschi, Nicolas Pădurariu, Matei Scripcariu și Alexandru Rotaru.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "LPS Suceava a urcat pe podium la Brașov Junior’s Cup"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*