
LPS Suceava a câștigat șapte medalii la Campionatele Naționale Școlare de înot
Municipiul Reșița a găzduit Campionatele Naționale Școlare de înot, competiție la care au participat peste 220 de sportivi cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani din întreaga țară. Liceul cu Program Sportiv Suceava a fost reprezentat de patru sportivi: Sara Prundeanu, Maria Beatrice Aaniței, Darius Lostun și George Chechirit.
Maria Beatrice Aaniței a obținut două medalii de aur în probele de 50 metri și 100 metri bras, două medalii de argint la 50 metri liber și 100 metri fluture, și două medalii de bronz la 100 metri liber și 50 metri fluture. Darius Lostun a câștigat o medalie de bronz la proba de 50 metri liber și a obținut două locuri cinci la 100 metri liber și 50 metri fluture.
,,Pe lângă medaliile obținute și faptul că și-au realizat cele mai bune performanțe, acești copii ar trebui felicitați pentru munca pe care o depun ca să-și îndeplinească visul de a fi mai buni. Ei, în fiecare dimineață la ora 6:00, sunt pe marginea bazinului pentru 2 ore de antrenament. Unii dintre ei, după antrenament ajung direct pe băncile școlii pentru următoarele 5-6 ore”, a transmis antrenorul Cezar Moscaliuc. Acesta a ținut să mulțumească părinților și profesorilor pentru sprijin, dar și colegilor antrenori Bogdan Cazacu, Lucian Gălățeanu, Cosmina Aaniței, Ramona Babalean și Daniela Burac.