LPS are un parcurs onorabil
Lps Suceava are o evolutie onorabila la turneul zonal de juniori C de la Piatra Neamt. Dupa primele doua etape disputate in cadrul competitiei de sub Pietricica, trupa pregatita de Ioan Radu si-a trecut in cont o victorie si o infrangere, ocupand locul 3 in clasament. In primul meci al turneului, echipa suceveana a fost surclasata, marti seara, cu scorul de 0-4, de principala favorita la calificare, Poli Iasi.
Reveniti pe teren ieri seara, dupa ce au facut naveta pe traseul Suceava – Piatra Neamt, juniorii lui Ioan Radu si-au adaugat primele puncte in cont, dupa ce s-au impus, cu scorul de 6-2, in fata rivalilor de la Lps Botosani, victoria fiind asigurata de golurile marcate de Ungureanu (3), Mihailescu (2) si Cucos.
“Ma asteptam ca acest turneu sa aiba un nivel ceva mai ridicat. In primul meci am pierdut din cauza a doua greseli copilaresti de portar, pentru ca nu am fost complet depasiti de Poli Iasi, iar scorul de 0-4 nu reflecta aspectul general al jocului. Cel de-al doilea joc, disputat in compania celor de la Lps Botosani a fost fara istoric, victoria noastra fiind una facila”, a apreciat Ioan Radu.
In ultimul meci, Lps Suceava intalneste, maine dimineata, gruparea gazda, Ceahlaul Piatra Neamt.