Liga a 3-a programează la sfârşitul acestei săptămâni meciurile din cadrul etapei a 9-a. Bucovina Pojorâta va juca la Zagon, iar Bucovina Rădăuţi se va deplasa în fieful gălăţenilor de la Sporting Lieşti.
Singura echipă neînvinsă din seria I, Bucovina Pojorâta, va juca vineri, de la ora 15:00, pe terenul grupării FC Zagon. Formaţia antrenată de Dănuţ Mândrilă a înregistrat patru victorii şi trei remize în acest sezon şi se deplasează în Covasna în primul rând cu scopul de a-şi păstra invincibilitatea. Cu doar şapte goluri încasate, gazdele ocupă a treia poziţie într-o ierarhie a celor mai bune defensive din seria I, după liderul Ştiinţa Miroslava şi Sepsi Sfântul Gheorghe. În etapa precedentă, FC Zagon a remizat, 1-1, la Rădăuţi, în vreme ce Bucovina Pojorâta s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 în faţa celor de la Aerostar Bacău.
Într-un alt meci din cadrul etapei a 9-a, Bucovina Rădăuţi va juca sâmbătă, de la ora 15:00, la Sporting Lieşti. “Galben-albaştrii” speră să obţină primul succes din acest sezon, după patru remize şi trei înfrângeri. În etapa de săptămâna trecută, gălăţenii au câştigat la Păpăuţi cu scorul de 7-0.
După desfăşurarea primelor opt etape în Liga a 3-a, Bucovina Pojorâta ocupă locul 5, cu 15 puncte obţinute în şapte meciuri, iar Bucovina Rădăuţi este pe poziţia a 11-a, cu doar patru puncte.
Iată programul complet al etapei a 9-a:
ACS Sfântul Gheorghe – Petrotub Roman
Aerostar Bacău – Ceahlăul 2 Piatra Neamţ
Cetatea Târgu Neamţ – CSM Paşcani
FC Zagon – BUCOVINA POJORÂTA
Sporting Lieşti – BUCOVINA RĂDĂUŢI
Ştiinţa Miroslava – FC Păpăuţi
Scrie un comentariu! la "Liga a 3-a, etapa a 9-a"