
Leancă, campion naţional
Andrei Leanca a cucerit medalia de aur in proba de 3.000 de metri din cadrul Campionatului National indoor de juniori I, competitie desfasurata la sfarsitul saptamanii trecute la Bucuresti, in prezenta a 370 de atleti de la 92 de cluburi din intreaga tara. Sportivul pregatit la clubul CSM Dorna Vatra Dornei de antrenorul Cristian Prasneac a oprit cronometrul la 8 minute, 53 de secunde si 13 sutimi.
“Sunt foarte incantat de acest titlu national. Vine dupa un mare volum de antrenamente. Noi urmarim in special sezonul de vara si sunt foarte bucuros ca Andrei a castigat aceasta cursa in fata componentilor lotului national, care in ultimele luni s-au pregatit in mod special pentru aceasta competitie”, a declarat antrenorul Cristian Prasneac.
Pe locul secund in acaeiasi proba de 3.000 de metri, la aproape doua secunde in spatele lui Andrei Leanca, a venit un alt sportiv sucevean, este vorba de Dorin Andrei Rusu de la CSS Radauti. Cu o medalie de argint la gat s-a intors si Sebastian Ursachi, care a devenit vicecampion national in proba de 400 de metri. Sportivul pregatit la CSS Gura Humorului de Daniela Lucaci a trecut cu linia de sosire cu timpul de 50 de secunde si 20 de sutimi, la 28 de sutimi in urma clujeanului Zeno Moraru, care a stabilit sambata un nou record national in proba de 400 de metri.