Kosarom – Bucovina: 2-0

Bucovina Radauti ramane cu o singura victorie in jocurile disputate pe teren strain in Liga a 3-a. Echipa antrenata de Lucian Burlacu a suferit al treilea esec stagional fara gol marcat in deplasare, dupa ce a cedat astazi, cu scorul de 0-2, in fieful celor de la Kosarom Pascani, intr-un meci contand pentru etapa a 9-a.

Intrati pe gazon fara presiunea rezultatului, radautenii au avut un debut slab de meci, incasand gol inca din minutul 14, cand Agrigoroaie a deschis scorul pentru gazde, dupa ce trimis in plasa o minge centrata de pe partea stanga. Oaspetii au replicat in minutul 34, dar portarul Luca a fost la post si a respins in corner sutul expediat de Zaremba. Trei minute mai tarziu, Bucovina a trecut din nou pe langa egalare, la o faza in care Vitu nu a nimerit tinta din trei metri, dupa o centrare venita din corner. Pe contre, pascanenii si-au dublat avantajul cu doua minute inainte de pauza, cand Chimir l-a invins pe Prutean cu un sut din marginea careului.

Trupa condusa de Lucian Burlacu a avut sansa de a reveni in joc in minutul 57, dar mingea trimisa de Stoian din lovitura libera a trecut peste transversala. Oaspetii au introdus balonul in plasa in minutul 76, dar reusita lui Breniuc a fost anulata pe motiv de off-side de centralul brasovean Mihai Harlab, decizia fiind vehement contestata de tabara radauteana. In ultimul sfert de ora, Bucovina a dominat autoritar ostilitatile, dar n-a izbutit nici macar golul de onoare, in conditiile in care Luca s-a opus la reluarea cu capul a nou-intratului Apostol, in minutele de prelungire. Scor final 2-0 si radautenii pleaca cu tolba goala din lunca Siretului.

Bucovina Radauti: Prutean – Dutica, Breniuc, Vitu, Alexandru – Stoian, Pasaila, Zaremba, Romaniuc – Sabie, Ionesi. Antrenori: Lucian Burlacu si Laurentiu Andries. Au mai intrat: Apostol, Avramia si Viu.

Clasament: 1. Csm Moinesti 17p, 2. Sc Bacau 16p…6. Bucovina Radauti 12p, 7. Sporting Suceava 11p…

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Kosarom – Bucovina: 2-0"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*