
Juniori III |Turneu la Roman
LPS Suceava va participa la sfârşitul acestei săptămâni la cel de-al treilea turneu din cadrul Campionatului Naţional de handbal pentru juniori III. Formaţia pregătită de Răzvan Bernicu se va deplasa la Roman, unde va înfrunta grupările LPS Piatra Neamţ, LPS Vaslui, LPS Iaşi şi LPS Roman.
În primul meci, LPS Suceava va întâlni vineri, de la ora 9:00, liderul seriei, LPS Piatra Neamţ. Seara, de la ora 20:00, trupa lui Răzvan Bernicu va evolua în compania Iaşiului. LPS Suceava va reveni pe teren sâmbătă, la ora 19:15, când va înfrunta gruparea gazdă, LPS Roman. Ultimul meci al sucevenilor este programat duminică, de la ora 7:45, în faţa celor de la LPS Vaslui.
„Vor fi două jocuri echilibrate, cu Piatra Neamţ şi Vaslui, şi două mai uşoare, cu Roman şi Iaşi. Eu sper ca pauza de până la acest turneu să nu îi fi scos din ritm pe jucătorii noştri, pentru că am avut jocuri destul de bune în turneul precedent, de acasă. Sper ca după cele cinci turnee să terminam pe unul dintre primele două locuri. Asta ar implica o grupă mai uşoara la primul turneu semifinal, cu ocupantele locurilor 3 şi 4 din altă serie”, a declarat antrenorul Răzvan Bernicu.
După disputarea primelor două turnee, LPS Suceava ocupă locul secund în serie, după LPS Piatra Neamţ. Cele două formaţii se află la egalitate de puncte, cu şapte victorii din opt meciuri. La turneul semifinal se califică primele patru clasate din fiecare serie.