Joacă la turneul semifinal

LPS Suceava luptă, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru calificarea în ultimul act al Campionatului Naţional de Handbal pentru juniori II. Meciurile din cadrul grupei a II-a a turneului semifinal, grupă din care face parte şi echipa antrenată de Petru Brânduşe, se vor desfăşura în localitatea prahoveană Plopeni.

În primul meci, LPS Suceava va înfrunta vineri, de la ora 17:00, gruparea CSM Bacău 2010. Sâmbătă, handbaliştii pregătiţi de Petru Brânduşe au programate două partide: de la ora 10:00, cu CSŞ Nr. 2 Bucureşti, şi de la ora 18:30, cu CSŞ Călăraşi. Gruparea suceveană va încheia seria meciurilor din turneul semifinal contra formaţiei LPS Bacău, duminică, de la ora 10:30.

“Problema este că nu cunoaştem adversarii. Ştim doar că Bacăul a defilat în seria ei. Mergem să ne jucăm şansa, ne dorim să ne calificăm, însă planurile le vom face acolo, după ce vom vedea la lucru celelalte echipe. Este bine că jocurile se vor desfăşura pe un teren neutru, pentru că, nefiind implicate gazdele, nu vor exista anumite interese”, a declarat antrenorul Petru Brânduşe.

Din păcate, sucevenii nu vor putea conta la turneul semifinal pe unul dintre jucătorii de bază. Este vorba despre interul Ciprian Antoneac, care s-a accidentat la ultimul turneu al juniorilor III. Primele două clasate în competiţia de la Plopeni se vor califica la turneul final, programat în perioada 21-25 mai.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

3 Comentarii

  1. Baietii de la juniori 2 ai LPS SUCEAVA au pierdut nemeritat cu Bacaul in primul meci, au in invins apoi sambata detasat pe CSS BUCURESTI SI LPS CALARASI si joaca astazi calificarea pt. Turneul final cu LPS BUZAU.
    Cu toate ca suntem SINGURI IMPOTRIVA TUTUROR baitii din Suceava au jucat admirabil .
    BAFTA SUCEAVA
    CU TOATE CA SUNTEM SINGURI INPOTRIVA TUTUROR

  2. FELICITARI BAIETILOR SI ANTRENORILOR SI MULTA BAFTA LA TURNEUL FINAL.
    AVEM O ECHIPA MINUNATA CARE POATE SA CASTIGE O MEDALIE ANUL ACESTA LA JUNIORI 1;2 Sau 3.
    HANDBALUL NU MOARE LA SUCEAVA CHIAR DACA NIMENI NU INVESTESTE IN EL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *