JUNIORI 4 | Trei echipe sucevene s-au calificat la Turneul Semifinal
Județul Suceava va fi reprezentat de trei formații în penultima fază a Campionatului Național de handbal pentru Juniori 4. CSU Suceava, ACS Vicov Elite și LPS Suceava și-au asigurat calificarea după evoluțiile de la faza regională RO 1, desfășurată la Iași.
Competiția, dedicată sportivilor născuți în anii 2013 și 2014, a reunit la start 10 echipe din zona Moldovei: ACS Preventis Iași, LPS Iași, LPS Roman, CSU Suceava, ACS Vicov Elite, LPS Suceava, CSM Vaslui, LPS Vaslui, CSO Buhuși și CS Unirea Noua Generație Săveni. În urma meciurilor disputate, primele patru locuri au fost ocupate de reprezentantele județelor Suceava și Iași, acestea obținând biletele pentru Turneul Semifinal.
CSU Suceava, sub îndrumarea antrenorului Emi Huțuleac, a dominat turneul regional, câștigând toate cele patru partide jucate. În marea finală, universitarii s-au impus categoric în fața gazdelor de la ACS Preventis Iași, cu scorul de 29-11.

În finala mică, ACS Vicov Elite, echipă antrenată de Sandu Zubaș și Vasile Roșca, a reușit să câștige duelul împotriva celor de la LPS Suceava, formație pregătită de Andrei Popușoi.

Clasament Final – Faza Regională RO 1 (Iași):
-
CSU Suceava (Antrenor: Emi Huțuleac)
-
ACS Preventis Iași (Antrenor: Mihai Timofte)
-
ACS Vicov Elite (Antrenori: Sandu Zubaș și Vasile Roșca)
-
LPS Suceava (Antrenor: Andrei Popușoi)









