Junioarele III de la LPS Suceava și-au asigurat prezența la turneul semifinal

Echipa de handbal feminin – junioare III a LPS Suceava și-a asigurat și din punct de vedere matematic calificarea la Turneul Semifinal al Campionatului Național în urma victoriei obținută duminică, pe terenul celor de la CSO Buhuși.

Handbalistele antrenate de Florin Ciubotariu s-au impus în fieful celei de-a treia clasată în Seria A, cu scorul de 29-26 (16-15), la finalul unui meci în care oaspetele au marcat prin Maria Gîtman (9 goluri), Erato Chiriazic (6), Iulia Ailenei (4), Ariana Râșca (4), Ioana Bota (3), Daria Bălan (1), Andreea Codreanu (1) și Ioana Balan (1).

Clasamentul Seriei A: 1. LPS Suceava 25p, 2. LPS Vaslui 21p, 3. CSO Buhuși 18p…

Primele două clasate se vor califica la Turneul Semifinal I, programat în perioada 13-15 martie.

Până atunci, trupa lui Florin Ciubotariu mai are de disputat trei meciuri din sezonul regulat cu Viitorul Berești Tazlău (7 februarie), CSŞ Bacău (13 februarie) și LPS Roman (27 februarie).

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *