Junioarele II debutează acasă
Sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava va gazdui, la sfarsitul acestei saptamani, primul turneu de calificare din cadrul Campionatului National de handbal feminin rezervat echipelor de junioare II. Astfel, in prima faza a competitiei, echipa celor de la Lps Suceava, pregatita in acest sezon de catre Ilie Patu, a fost repartizata in Seria A, alaturi de alte patru grupari din zona Moldovei: Css Gura Humorului, Lps Vaslui, Css Botosani si Lps Iasi. Formatia suceveana va debuta in cadrul turneului de pe teren propriu vineri seara, cand va intalni, cu incepere de la orele 19.00, gruparea vecina Css Gura Humorului.
Desi nu are fixat vreun obiectiv, avand in vedere media scazuta de varsta a lotului de jucatoare, antrenorul Ilie Patu spera ca Lps Suceava sa faca o figura frumoasa in noua editie de campionat. “Vom incepe acest sezon cu o echipa din care fac parte doar trei jucatoare nascute in anul 1995, restul fiind de 96, 97 si chiar 98. Primul loc in serie cred ca este deja acontat de echipa din Iasi, care anul trecut a fost vicecampioana nationala. Noi vom incerca insa sa facem fata si sa ne batem pentru cel de-al doilea loc ce duce la Turneul Semifinal cu celelalte trei echipe din serie”, a anuntat antrenorul Ilie Patu care precizat ca echipa suceveana de junioare II nu a reusit sa faca o pregatire corespunzatoare inaintea startului de sezon, din cauza faptului ca mai multe componente ale lotului studiaza la alte scoli decat LPS.
Tehnicianul sucevean va miza in primul turneu al campionatului pe urmatoarele handbaliste: Diana Ivanov, Ionela Costea – Oana Crucinschi, Samira Alexandrovici, Raluca Bancescu, Iulia Scripca, Bianca Petrescu, Estera Polocoser, Oana Polocoser, Alina Pastru, Roxana Tofan, Ionela Miron, Florina Acatrinei, Ancuta Cosuleanu, Ramona Cretu si Diana Nichitean, ultima fiind mezina lotului.
Programul complet al turneului:
Vineri:
Ora 08.15: Css Gura Humorului – Lps Vaslui
Ora 12.00: Css Botosani – Lps Iasi
Ora 16.00: Lps Vaslui – Css Botosani
Ora 19.00: Lps Suceava – Css Gura Humorului
Sambata:
Ora 08.30: Css Botosani – Lps Suceava
Ora 09.45: Lps Iasi – Lps Vaslui
Ora 16.00: Lps Suceava – Lps Iasi
Ora 17.30: Css Gura Humorului – Css Botosani
Duminica:
Ora 08.00: Lps Iasi – Css Gura Humorului
Ora 09.30: Lps Vaslui – Lps Suceava
Tehnicianul sucevean va miza in primul turneu al campionatului pe urmatoarele handbaliste: Diana Ivanov, Ionela Costea – Oana Crucinschi, Samira Alexandrovici, Raluca Bancescu, Iulia Scripca, Bianca Petrescu, Estera Polocoser, Oana Polocoser, Alina Pastru, Roxana Tofan, Ionela Miron, Florina Acatrinei, Ancuta Cosuleanu, Ramona Cretu si Diana Nichitean, ultima fiind mezina lotului.