
Jucător de la LPS Suceava, convocat la Naționala U20 a Moldovei
Naționala de fotbal U20 a Moldovei, condusă de selecționerul român Ștefan Stoica, va participa în perioada 6-11 iunie 2025 la un turneu internațional, pe teren propriu, alături de Georgia și Armenia. Printre jucătorii convocați pentru această acțiune se numără și fundașul Cristian Ghedrouțan, sportiv pregătit de antrenorul Andrei Ițco la LPS Suceava.
Convocarea lui Cristian Ghedrouțan vine după un sezon 2024-2025 excelent pentru echipa de fotbal U19 a Liceului cu Program Sportiv Suceava. Gruparea suceveană a câștigat Seria I a Campionatului Național U19 și s-a calificat în finala Cupei Național U19, unde va înfrunta Metalul Buzău, marți 27 mai, de la ora 10:00, la Centrul Național de Fotbal din Buftea.