Iulian Ionesi dă startul pregătirilor de vară la Rădăuți
Bucovina Rădăuți începe miercuri dupa-amiaza, la ora 18.00, pregăti¬rile pentru viitorul sezon al Ligii a III-a după mai bine de trei luni și jumătate de pauză forțată generată de pandemia de coronavirus.
“În urma ședinței avute de conducerea clubului Bucovina Rădăuți, s-a decis ca reunirea lotului să aibă loc pe data de 8 iulie, cu respectarea măsurilor de siguranță în ceea ce privește oprirea răspândirii noului coronavirus. Așadar, după o lungă așteptare, fotbaliștii echipei noastre revin pe suprafața de joc, fiind implicați într-un nou proiect ce îl are în prim-plan pe noul antrenor-jucător al echipei, Iulian Ionesi. Acesta îi va avea alături pe banca tehnică, pe antrenorii secunzi Dragoș Tătar și Cristi Butnariu. De precizat și faptul că colaborarea noastră cu Marius Lup, antrenorul cu portarii, va continua. Pe durata efectuării antrenamentului, baza sportivă a stadionului Municipal din Rădăuți va fi închisă publicului”, se arată într-un comunicat remis la inceputul saptamanii de conducerea clubului rădăuțean.
Bucovina Rădăuți a reînnoit zilele trecute contractele a 11 jucători: portarul Ionuț Puianu, de fundașii Florin Antonesei, Mugur Florescu, Abel Coajă și Alexandru Ciobanu, de mijlocașii Vasile Dănilă și Daniel Bejenar și de atacanții Cătălin Coroamă, Robert Ciobanu, Ionel Stoian și Ionuț Plămadă.