Ionuț Ailenei a semnat cu Șoimii Gura Humorului

Șoimii Gura Humorului a reușit o mutare spectaculoasă pe piața transferurilor prin legitimarea portarului Ionuț Ailenei (25 ani). Fotbalistul născut la Pașcani a semnat cu formația humoreană aseară, chiar în ultima zi în care regulamentul mai permitea efectuarea de transferuri, cu șase etape înainte de finalul sezonului.

Ionuț Ailenei are un CV impresionant pentru nivelul Ligii a 3-a, cu o promovare în prima ligă cu Politehnica Iași și 19 prezențe la nivelul Superligii. În prima parte a acestui sezon, portarul a evoluat în 12 partide pentru Ceahlăul Piatra Neamț în Liga a 2-a. De-a lungul carierei, acesta a mai trecut pe la Sporting Vaslui, Foresta Suceava și Dante Botoșani.

Venirea lui Ailenei reprezintă o soluție salvatoare pentru Șoimii Gura Humorului în contextul unei crize acute la nivelul portarilor. Ionuț Puianu a suferit o accidentare gravă la antrenament, fiind diagnosticat cu ruptură de ligament încrucișat anterior la piciorul drept. Situația sa este complicată, având în vedere istoricul medical ce include alte două operații similare la același genunchi. Celălalt portar, Alexandru Dohotariu, este suspendat după cartonașul roșu primit în runda precedentă.

Echipa antrenată de Valentin Suciu joacă astăzi, de la ora 17:00, la Blejoi, în cadrul etapei a II-a a play-off-ului. Ailenei a fost cooptat în lot și va fi disponibil pentru această confruntare.

Clasament Play-off:

  1. Sporting Liești – 16p
  2. Șoimii Gura Humorului – 14p
  3. Cetatea Suceava – 13p
  4. KSE Târgu Secuiesc – 11p
  5. Viitorul Onești – 10p
  6. Știința Miroslava – 7p
  7. Sepsi II Sfântu Gheorghe – 5p
  8. CS Blejoi – 2p
Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *