Ion Țiriac a împărțit nouă mașini canotorilor suceveni medaliați la Paris

Sportivii români medaliați la Jocurile Olimpice de la Paris au primit,autoturisme personalizate de la omul de afaceri Ion Țiriac, în cadrul unui eveniment organizat vineri, la Țiriac Collection din Otopeni.

Printre aceștia se numără și cei șapte canotori suceveni care au urcat în această vară pe podiumul olimpic, este vorba de Andrei Cornea, Maria Magdalena Rusu, Maria Lehaci, Gianina van Groningen, Ionela Cozmiuc, Ancuța Bodnar și Roxana Anghel, ultimele două, dublu medaliate, îmbogățindu-și garajul cu câte două mașini.

Ancuța Bodnar

Suntem aici să plătim tributul pe care îl avem, răsplata și respectul acestor oameni care la Paris, în sfârșit, ne-au dat o rază de soare, ne au arătat că poate suntem pe drumul bun, că poate încet, încet ne recâștigăm ceea ce am avut întotdeauna. Poate ne câștigăm înapoi copilul, să lase tableta și să facă altceva, dacă părinții au ceva în cap și poate ajungem din nou unde am fost. Ați făcut foarte mult, ați făcut mult mai mult decât credeam. Nu e mare lucru ce facem noi pentru dumneavoastră, eu, Țiriac, familia Țiriac sau fundația, am încercat să facem și noi ceva. Eu vă mulțumesc încă o dată, sper să avem un viitor destul de strălucit”, a afirmat Ion Țiriac.

Roxana Anghel

Omul de afaceri Ion Țiriac a păstrat un autoturism în colecția sa, același model primit de sportivi, Hyundai Ioniq 5, și i-a rugat pe aceștia să îl semneze. “O să păstrez această mașină în muzeu și vreau să vă rog să mi-o semnați și mie, fiecare are locul lui. Sunt cam o mie de vizitatori pe săptămână și copii care vin să viziteze muzeul și trebuie să vadă și ei ce a însemnat România la Paris 2024”, a adăugat Țiriac.

Mașinile primite de sportivi sunt marca Hyundai Ioniq 5 și au numerele de înmatriculare personalizate cu numele acestora, pe uși fiind inscripționate performanțele acestora.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *