Țintesc cel puțin un punct

Prudenta. Acesta este cuvantul de ordine in tabara “ceferista” inaintea meciului de sambata dintre Dunarea Galati si Rapid Suceava, contand pentru etapa a 5-a din cadrul seriei intai a Ligii a 2-a. Chiar daca evolueaza in fieful unei formatii care a suferit infrangeri pe linie de la startul actualului sezon, “alb-visinii” nu cred ca vor avea parte de o partida facila pe malul Dunarii. Fost component al gruparii galatene, acolo unde a purtat si banderola de capitan, Claudiu Velescu considera ca foamea de puncte din clasament ii va forta pe cei de la Dunarea sa se agate de meciul cu Rapid Suceava pentru a obtine prima victoria in actuala editie de campionat.

Ne va astepta un meci destul de dificil, poate chiar mai dificil decat cel de la Botosani, prin prisma rezultatelor pe care galatenii le-au avut pana acum in campionat. Sa nu uitam ca vin dupa trei infangeri si se vor agata de acest meci pentru a obtine prima victoria. Cunosc politica celor de la Galati, ii cunosc pe oamenii de acolo si pe o mare parte din jucatori, stiu ca la astfel de meciuri se vor mobiliza mai mult decat in alte partide. Au insa un meci foarte greu impotriva noastra, pentru ca presiunea va fi pe umeri lor. Noi trebuie sa ne facem jocul si sa incercam sa ne intoarcem cu toate cele trei puncte, chiar daca pana la urma si un punct ar fi benevenit”, a declarat Claudiu Velescu, in cadrul unei conferinte de presa.

Actualul fundas al “ceferistilor” spune ca a trecut peste perioada petrecuta la Galati si nu vede meciul de sambata ca pe o revansa personala. “Imi doresc foarte mult sa castige Rapid. Am trecut peste perioada in care am fost la Galati. Am trait si momente bune si momente rele acolo, dar nu este un meci special pentru mine si nu-l vad ca pe o revansa. Este un meci normal pe care doresc sa-l castigam”, a spus Velescu, care a subliniat ca punctele forte ale galatenilor sunt in compartimentul ofensiv, chiar daca Dunarea a marcat un singur gol in trei meciuri disputate pana acum si acela din penalty. “Au foarte multi noi-veniti si cred ca punctele lor foarte sunt atacantii si mijlocasii, mai ales in banda stanga. Noi ne-am pregatit insa foarte bine in ultimele saptamani si nu cred ca pot sa ne surprinda undeva”, considera fundasul Rapidului.

La randul sau, Ionut Plamada spera ca “alb-visiniii” sa pescuiasca macar un punct de pe malul Dunarii. “Este un meci greu, dar mergem la Galati sa aducem macar un punct. Pentru noi fiecare punct este important, avand in vedere ca suntem o echipa nou-promovata in Liga a2-a”, a spus Ionut Plamada, care nu se asteapta ca meciul cu Dunarea sa semene cu cel de la Botosani, de unde rapidistii s-au intors victoriosi. “Nu cred ca partida de sambata va semana cu cea de la Botosani. Altfel vor sta lucrurile acum. Dunarea vine dupa trei infangeri, in vreme ce botosanenii se aflau atunci la primul meci”, considera mijlocasul.

Meciul Dunarea Galati – Rapid Suceava este programat sambata, de la orele 11.00, pe stadionul “Dunarea”.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close