Înfrângere pentru CSU Suceava în ultimul meci de acasă

CSU Suceava a cedat cu scorul de 30-39 în fața formației CSM București, într-o partidă disputată joi, în cadrul etapei a 21-a a Ligii Naționale de handbal masculin, penultima din acest sezon. Ocupanta locului al treilea a controlat jocul de la un capăt la altul, reușind să se impună fără emoții în Sala „Dumitru Bernicu”.

Eliodor Voica, antrenor CSM București: “Nu mă așteptam la o victorie atât de clară, pentru că este știut de către noi toți cei din lumea handbalului faptul că echipa din Suceava este una foarte ambițioasă, disciplinată și muncitoare. A avut niște rezultate pe care eu personal nu le consider întâmplătoare, cu atât mai puțin surprinzătoare. Vorbesc în nume propriu, nu vreau să mă refer la nimeni altcineva, drept pentru care cred că este justificat răspunsul meu anterior. Nu, nu mă așteptam la o astfel de diferență, dar mă bucură totodată faptul că am reușit să avem o evoluție bună, în ciuda rezultatelor pozitive pe care echipa Sucevei le-a avut în ultimul timp. Așa cum spuneam, ca să întăresc spusele mele de mai devreme, cred că astăzi ne-am instalat bine la timonă încă de la începutul jocului. Am avut o evoluție solidă, fără foarte multe sincope, lucru care s-a văzut și s-a materializat pe tabelă. Suceava contează în formarea tinerilor jucători, pentru că de mulți ani această echipă produce sportivi care sunt apreciați cel puțin în plan intern.”

Alex Dascălu, jucător CSM București: “A fost o victorie muncită. Știam că o să avem mult de lucru și că o să fie un meci fizic. Ne-am pregătit foarte bine tactic pentru cei de la Suceava. Am încercat să stopăm faza a doua și contraatacul, deoarece știam că acestea sunt atuurile lor, iar din fericire astăzi ne-a ieșit și am câștigat cele două puncte. În ceea ce privește duelul cu fratele meu, nu ne tachinăm, ci ne respectăm unul pe celălalt. Da, din nou am câștigat eu. El este mai tânăr, are tot timpul din lume să mă depășească pe mine și să se autodepășească pe el. Sunt sigur că o să vină și ziua în care el se va bucura la final, dar sper să nu fie prea curând. Pe foștii mei colegi îi văd la fel ca atunci când am plecat: sunt muncitori și se dăruiesc. Handbalul în Suceava este ca o religie, toată lumea vine la sală. Este printre puținele săli din România unde ai parte de o astfel de atmosferă, deci vin cu mare drag aici de fiecare dată.”

Codrin Radu, jucător CSU Suceava: “Apărarea noastră a lăsat mult de dorit și am avut multe nesincronizări inclusiv pe faza de atac, dar, în principal, defensiva nu a mers deloc bine. Suntem supărați pentru că ne dorim mult mai mult de la noi ca echipă, ca grup și ca familie. Astăzi n-am fost la nivelul așteptărilor noastre sau ale publicului.”

Bogdan Șoldănescu, antrenor CSU Suceava: “Clar nu a fost ziua noastră și nu cred că am emis pretenții în vreun moment al jocului. Este puțin inexplicabil de ce facem astfel de meciuri mereu împotriva celor de la CSM. Se întâmplă de ceva timp; cred că a mai fost o singură dată când am fost aproape de ei, la un gol, în turul campionatului trecut. În rest, de fiecare dată ne-au învins de o manieră asemănătoare celei din seara aceasta. N-am fost la nivelul meciurilor de la Buzău sau din tur. Am greșit foarte mult și le-am permis celor de la CSM să se distanțeze ușor pe tabelă. Cred că primul nostru gol a fost înscris în minutul 8 al primei reprize, iar în aceste condiții este foarte greu să învingi o echipă precum CSM București. Din păcate, speranțele noastre de a ne clasa mai sus la finalul sezonului s-au spulberat în seara aceasta, deoarece Turda a câștigat la Baia Mare. Indiferent de rezultatul pe care îl vom obține la Constanța, nu mai putem urca în ierarhie. Matematic, încheiem sezonul pe locul 8. Au fost și momente foarte bune și cred că tinerii noștri jucători merită apreciați pentru ele. Poate că inconstanța este o caracteristică a tinereții și din această cauză apar situații ca cea din seara aceasta. După 3-4 meciuri în care am arătat un joc de nivel înalt, a venit acesta, care a fost total opus. Ne pare rău pentru suporteri că nu am reușit să ne despărțim de ei cu o victorie, pentru că împreună am realizat lucruri bune aici, în sala LPS.”

Rezultatele etapei a 21-a:

SCM Timișoara – Dinamo București: 35-36

Universitatea Cluj – CSM Constanța: 24-27

CSM Vaslui – CSM Sighișoara: 41-33

Minaur Baia Mare – Potaissa Turda: 28-30

CSU Suceava – CSM București: 30-39

HC Buzău a stat.

Clasament:

  1. Dinamo București – 34p
  2. HC Buzău – 26p
  3. CSM București – 25p
  4. CSM Vaslui – 23p
  5. Potaissa Turda – 22p
  6. Minaur Baia Mare – 22p
  7. SCM Politehnica Timișoara – 22p
  8. CSU Suceava – 19p
  9. CSM Constanța – 9p
  10. Universitatea Cluj – 8p
  11. CSM Sighișoara – 0p

În ultima etapă a Ligii Zimbrilor, CSU Suceava va juca în deplasare cu CSM Constanța, pe 21 mai, de la ora 17:30.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close