Încă un sucevean la „Hagi”
Academia de fotbal „Gheorghe Hagi” ramane una dintre destinatiile preferate de cei mai talentati juniori suceveni. Ultimul jucator care a ales sa isi continue activitatea la malul Marii Negre este mijlocasul Cosmin Tucaliuc. In varsta de 14 ani, Tucaliuc a evoluat pana in aceasta vara la Luceafarul Bucovina, fiind cel mai bun produs de pana acum al „ros-albastrilor”. Component al grupei 1999/2000, acesta a fost dorit de cele mai importante cluburi de juniori din tara, dar pana la urma a ales gruparea patronata de „Gheorghe Hagi”.
Iata un interviu acordat de tanarul fotbalist sucevean in luna mai pentru site-ul clubului Luceafarul, cu prilejul castigarii titlului de jucatorul lunii:
L.B. La ce varsta ai inceput sa practici fotbal ?
T.C. “Primele antrenamente le-am facut in jurul varstei de 8 ani.”
L.B. Care a fost prima competitie la care ai participat si ce ai simtit?
T.C. “Prima competitie a fost “Cupa iepuras” si am avut multe emotii dar mi-au trecut pe parcursul meciurilor.”
L.B. Exista pana acum un moment in care fotbalul te-a facut fericit, multumit?
T.C. “Da, atunci cand am luat locul al II-lea la competitia Brasov Indoor Cup.”
L.B. Dar unul in care ai fost dezamagit?
T.C. “Am fost dezamagit atunci cand am pierdut la faza zonala a juniorilor D, desfasurata la Bacau.”
L.B. Descrie in cateva cuvinte ce inseamna acest sport pentru tine si postul care il ocupi in echipa.
T.C.“.Fotbalul este totul pentru mine.Inca de mic m-am dedicat fotbalului pentru ca vroiam sa ajung un mare fotbalist si incet incet acest vis se va implini, iar postul pe care il ocup in echipa este foarte important, de la mine pleaca toate fazele si incep toate atacurile si pentru a putea juca acest post trebuie sa fii foarte inteligent”
L.B. Daca ar fi sa te analizezi, ce parere ai avea despre tine?
T.C. “Daca ar fi sa ma analizez as spune ca sunt un jucator inteligent, cu viteza si tehnica foarte buna , iar ca defecte ar fi nervozitatea si egoismul”
L.B. Poti enumera cateva beneficii ale practicarii acestui sport de echipa, inafara celor ce tin de pregatirea strict fotbalistica?
T.C. “Iti imbunatatesti conditia fizica, ai mereu o preocupare si nu ai timp de alte prostii, inveti sa lucrezi in echipa si multe altele.”
L.B. Ce ti-ai propus pentru anul competitional 2014-2015 din punct de vedere fotbalistic?
T.C. “Sper sa joc la echipa nationala si sa joc la un club cu pretentii mai mari, cum ar fi Academia Gheorghe Hagi.”
L.B. Unde te vezi in viitor si la ce echipa visezi sa joci?
T.C. “As vrea sa joc cat mai repede in liga 1 si la un club renumit din Europa”.
L.B. Ce sfaturi dai colegilor tai pentru a ajunge sa primeasca si ei aceasta titulatura ?
T.C. “As da multe sfaturi, dintre care cele mai importante sunt prezenta si seriozitate la antrenament,”nu pot” sa nu existe in vocabularul celui care va primi pe viitor aceasta titulatura, ambitie si nu in ultimul rand antrenament suplimentar fata de antrenamentul pe care il faci cu echipa”