HC Bucovina a câștigat Memorialul “Dumitru Bernicu”
Foști elevi ai antrenorului Dumitru Bernicu, dar și alți handbaliști care și-au încheiat activitatea de performanță și-au dat întâlnire la sfârșitul săptămânii trecute, la Liceul cu Program Sportiv Suceava, în cadrul Memorialului “Dumitru Bernicu”.
La cea de-a cincea ediție a evenimentului organizat în memoria fostului director de la LPS Suceava au participat echipa gazdă HC Bucovina Suceava, condusă de Răzvan Bernicu, Handbal Old-Boys Iași, Old-Boys Vaslui și Old-Boys Vicovu de Jos.
Cele patru echipe au jucat fiecare cu fiecare, meciuri de câte 40 de minute, iar la final HC Bucovina Suceava a câștigat trofeul.
Pe următoarele poziții s-au clasat echipele din Vicovu de Jos, Iași și Vaslui.
“Mă bucur că, de la an la an, ne strângem tot mai mulți și vreau să le mulțumesc tuturor celor prezenți”, a declarat Răzvan Bernicu.
Printre jucătorii care s-au aflat pe teren la ediția din acest an a Memorialului “Dumitru Bernicu” s-au numărat Florin Ciubotariu, Cristian Adomnicăi și Mihai Nicolaevici.
“Este o plăcere de a juca handbal. Avem asta în sânge și vrem să dăm un exemplu copiilor. Astfel de evenimente sunt binevenite”, a precizat Cristian Adomnicăi.
În cadrul evenimentului a fost organizat și un meci demonstrativ de handbal între o echipă a jucătorilor și o echipă a profesorilor de la Liceul cu Program Sportiv.
Dumitru Bernicu s-a stins din viață în 2015, la vârsta de 63 de ani. Acesta a practicat prima dată fotbalul, iar în timpul liceului a avut primul contact cu mingea de handbal. În clasa a IX-a, întâmplarea a făcut să câștige alături de echipa Liceului “Ştefan cel Mare” un turneu național. A renunțat la sportul de performanță la doar 32 de ani, pentru a se dedica familiei. O vreme a fost profesor și inspector școlar, dar numele său rămâne legat de Liceul cu Program Sportiv din Suceava, instituție care a luat naștere în forma actuală odată cu venirea lui Dumitru Bernicu ca director, în anul 1993.