Handbaliştii încep amicalele

Handbaliştii suceveni au început meciurile de pregătire. Trupa lui Stelian Bursuc şi Leonard Bibirig a jucat marţi cu echipa a doua a clubului Universitatea, iar vineri va întâlni divizionara secundă HC Vaslui.

În lipsa unui adversar din Liga Naţională, antrenorii Universităţii au ales să îşi testeze jucătorii contra echipei satelit, într-un meci desfăşurat marţi la Piatra Neamţ. La sfârşitul acestei săptămâni, oficialii suceveni aveau planificat un amical cu Steaua Bucureşti, dar această variantă nu se va mai concretiza.

“Cei de la Steaua sunt veniţ cu trenul la Vatra Dornei, iar acolo nu avem unde să jucăm. Am decis să jucăm vineri, de la ora 10:30, la Gura Humorului, cu HC Vaslui. După meci jucătorii noştri vor veni în Suceava şi vor avea liber până luni”, a anunţat Petru Ghervan.

În cantonamentului montan, antrenorii Stelian Bursuc şi Leonard Bibirig îi pregătesc şi pe jucătorii aduşi de la Centrul Naţional Olimpic din Sighişoara. Ionel Ştefan a stat la Piatra Neamţ până luni, a întrerupt apoi pregătirile şi a venit la Suceava pentru a da examenul de admitere, rămânând la echipa a doua, împreună cu Niculae Ştefan. Fostul portar de la HC Caraş-Severin, Dragoş Nedelcu, a ajuns marţi seara la Piatra Neamţ.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close