HANDBAL U15 | Junioarele 3 au aflat unde vor lupta pentru medalii

Federatia Română de Handbal a anunțat că Turneul Final pentru Junioare 3 se va organiza la Brașov, în perioada 27-31 mai.

LPS Suceava a fost repartizată în Grupa 2, unde va întâlni CSM Corona Brașov, ACS Kids Tâmpa Brașov și CSM Târgu Jiu. Din cealaltă grupă fac parte ACS Lucian Bute Galați, CSM Ploiești, Rapid București și CSM București.

Programul meciurilor pentru LPS Suceava:

Miercuri, 27 mai:

CSM Corona Brașov – LPS Suceava

Joi, 28 mai:

LPS Suceava – ACS Kids Tâmpa Brașov

Vineri, 29 mai:

CSM Târgu Jiu – LPS Suceava

Echipa de handbal Junioare 3 a Liceului cu Program Sportiv Suceava s-a calificat la Turneul Final al Campionatului Național, după o evoluție foarte bună la Turneul Semifinal 2 de la Bistrița. Formația pregătită de Florin Ciubotariu și Ilie Pîțu a obținut două victorii, 36-27 cu Gloria Bistrița și 36-30 cu HC Omer Constanța, și a cedat în fața formației CSM Corona Brașov, scor 26-31.

„Sunt mândru de echipă pentru dăruirea depusă pe tot parcursul sezonului. Ne așteaptă un turneu final echilibrat, care ne motivează să ne pregătim la cel mai înalt nivel”, a declarat antrenorul Florin Ciubotariu.

Lotul LPS Suceava: Teodora Țurcă, Ioana Ieremciuc, Alisia Roman, Andreea Codreanu, Alexia Petruneac, Alexandra Păduche, Iulia Ailenei, Ariana Râșca, Letyția Atodiresei, Andra Ignătescu, Andreea Lazarovici, Alessia Grigoraș, Lavinia Foka și Yasmina Creț.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close