HANDBAL U13 | CSU Suceava și LPS Suceava participă la Turneul Semifinal
CSU Suceava și LPS Suceava participă sâmbătă și duminică la Turneul Semifinal al Campionatului Național de handbal pentru Juniori 4. Competiția se desfășoară în Sala „Iftimie Ilisei” din Medgidia și reunește cele mai bune șapte echipe din estul țării.
ACS Vicov Elite, formație calificată în calitate de ocupantă a locului 3 la faza pe euroregiuni, a anunțat că nu va face deplasarea în Dobrogea.
La Turneul Final vor merge doar câștigatoarele celor două grupe de la Turneul Semifinal.
Meciurile vor fi transmise pe pagina de Facebook a Asociației Județene de Handbal Constanța.
CSU Suceava este în Grupa B, unde va juca împotriva gazdelor de la CSS Medgidia și a celor de la HC Buzău.
Ne aflăm în fața unui turneu semifinal foarte important, iar obiectivul clar este calificarea la turneul final. Vor fi echipe bune, dar vom aborda fiecare meci cu disciplină, încredere și curaj! Cel mai important va fi ca toți să dăm 100% din potențial și să rămânem concentrați de la primul până la ultimul minut din aceste jocuri! Avem încredere în echipă și în munca depusă pe tot parcursul sezonului!
Emi HUȚULEAC, antrenor CSU Suceava
Lotul echipei CSU Suceava este format din Matei Ciornei, Matei Gheorghiță, Adrian Domnea, Alexandru Andronic, Alexandru Vatamanu, Matei Macoviciuc, Ioachim Sidor, Rareș Grosu, Matteo Iftode, Matias Munteanu, Teodor Ciubotaru, Dragoș Mardare, Andrei Păduraru, Alexandru Cozma, Fabian Juravle și Emilian Loluță.
LPS Suceava evoluează în Grupa A, alături de HC Junior BB Buzău, Preventis Iași și CSM Constanța.

LPS Suceava are în componență următorii jucători: Eduard Adomnicăi, Robert Aelisabetei, Luca Ancuța, Emilian Caba, Alexandru Chiper, Darius Coșur, Tudor Coștiug, Fabian Iftodi, Iustin Lazarovici, Eduard Marcu, Augustin Murgoci, Răzvan Pădurariu, David Petrencic, Samir Savin și David Vrabie.
Ne așteaptă un turneu semifinal greu, o deplasare dificilă la Medgidia. În cadrul turneului de la Medgidia, echipa noastră va disputa meciuri împotriva formațiilor HC Junior BB Buzău, CSM Constanța și Preventis Iași, adversari puternici care vor testa nivelul nostru de pregătire și determinare. Ne dorim un parcurs cât mai bun, meciuri de calitate și, mai ales, să reprezentăm cu mândrie echipa și comunitatea din care facem parte. Obiectivul nostru este să luptăm până la capăt și să arătăm că prin muncă, disciplină și pasiune putem obține performanță!
Andrei POPUȘOI, antrenor LPS Suceava
Programul echipelor sucevene:
Sâmbătă, 2 mai:
Ora 09:00 (Grupa A): HC Junior BB Buzău – LPS Suceava
Ora 11:00 (Grupa B): CSU Suceava – HC Buzău 2012
Ora 15:00 (Grupa A): CSM Constanța – LPS Suceava
Ora 17:00 (Grupa B): CSU Suceava – CSS Medgidia
Duminică, 3 mai:
Ora 10:00 (Grupa A): CS Preventis Iași – LPS Suceava
Meciurile de clasament sunt programate începând cu ora 13:00.










Un comentariu