Beleagă, prima pe judeţ

Acum un an premierea celor mai buni sportivi din judeţ se desfăşura într-un cadru festiv, la Dom Polski, cu dansuri populare şi cu multe promisiuni din partea oficialităţilor prezente pe scenă, în speţă preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, şi deputatul Alexandru Băişanu. Anul acesta laureaţii sportului sucevean sunt enumeraţi într-un comunicat de presă şi aşteptaţi la Direcţie pentru a primi o „mică atenţie”.

Canotajul a fost “port-drapelul” sportului sucevean în acest an. Nu mai puţin de şapte canotori se regăsesc în topul celor mai buni sportivi realizat de Directia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava.

Medaliile de aur câştigate cu echipajul de 8+1 al României la Campionatul European şi la Campionatul Mondial pentru juniori i-au adus canotoarei Gianina Beleagă (foto), de la CSM Suceava, titlul de cel mai bun sportiv al judeţului. Pe locul secund în ierarhia Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Suceava s-a clasat tot un reprezentant al canotajului, Ciprian Tudose. Sportivul legitimat la CSŞ “Nicu Gane” Fălticeni este vicecampion european de juniori şi multiplu medaliat cu aur la Balcaniada. Locul al treilea în topul din 2013 este ocupat de trei sportivi: Diana Crainiciuc, de la Clubul Sportiv “He Pai”, care a câştigat bronzul la Europeanul de Qwan Ki Do, şi componenţii Clubului Sporturilor Tehnico- Aplicative, Alexandru Mancaş şi Marian Balica, ambii fiind medaliaţi la Mondialele de Telegrafie.

Iată clasamentul complet:

1. BELEAGĂ GEANINA – Clubul Sportiv Municipal Suceava, Canotaj

2. TUDOSE CIPRIAN – Clubul Sportiv Şcolar Nicu Gane Fălticeni, Canotaj

3. CRAINICIUC DIANA – Clubul Sportiv He Pai Suceava, Qwan ki do
MANCAŞ ALEXANDRU – C.S. Tehnico-Aplicative Suceava, Radioamatorism
BALICA MARIAN – C.S. Tehnico-Aplicative Suceava, Radioamatorism

4. HUTOPILĂ ANIŞOARA – Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, Sanie
MOROŞAN BOGDAN – Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, Sanie

5. BRATU IONUŢ – Clubul Sportiv Municipal Suceava, Canotaj
PORCOS VALENTIN – Clubul Sportiv Municipal Suceava, Canotaj

6. DOROHOV ANDRY – Clubul Sportiv Municipal Suceava, Tir cu Arcul
BACINSCHI AURELIAN – Clubul Sportiv Municipal Suceava,Tir cu Arcul
DANILĂ ANDREI – Clubul Sportiv Şcolar Rădăuţi, Tir cu Arcul

7. IANOŞ MIHAI – Clubul Sportiv Şcolar Fălticeni, Canotaj
PAVĂL PETRU – Clubul Sportiv Şcolar Fălticeni, Canotaj

8. LEANCĂ ANDREI – Clubul Sportiv Dorna Vatra Dornei, Atletism
MARCU IULIAN – Clubul Sportiv Municipal Suceava, Tir sportiv

9. ROŞU IULIAN – Clubul Sportiv Municipal Suceava, Atletism
ŞUHANI CĂTĂLIN – Clubul Sportiv Municipal Suceava, Atletism

10.PASCARI COSMIN – Clubul Sportiv Municipal Suceava, Canotaj
HUŢULEAC CONSTANTIN – Clubul Sportiv Municipal Suceava, Lupte

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava a ţinut să remarce şi o performanţă obţinută la jocurile de echipe. Este vorba despre echipa de rugby CSŞ Gura Humorului, campioană naţională la juniori sub 19 ani. Directorul executiv al DJST Suceava, Cristi Bărculescu, a a anunţat că toţi sportivii prezenţi în acest top vor fi premiaţi în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *