Ghiță Vicol, omagiat la Volovăț
Ghiță Vicol, fost jucător, antrenor și președinte la Avântul Volovăț, director executiv la Bucovina Rădăuți și reprezentant al cluburilor din Liga a 4-a în cadrul Asociației Județene de Fotbal Suceava, a încetat din viață, în urmă cu trei săptămâni, la vârsta de doar 55 de ani.
În amintirea sa, miercuri, 27 decembrie, a fost organizată prima ediție a Memorialului „Ghiță Vicol”. Patru echipe s-au întrecut în sala de sport din comuna Volovăț. Este vorba despre o reprezentantă a Asociației Județene de Fotbal Suceava, echipa Comisiei Județene de Arbitri Suceava, o echipă formată din foști jucători de la Avântul Volovăț și o selecționată a prietenilor celui comemorat. Câștig de cauză a avut ultima dintre echipe, în care s-au regăsit Mihai Roman, cel care a fost și goalgheterul turneului, frații Florin și Ionuț Plămadă, Iulian Ionesi și Sebastian Vicol, fiul lui Ghiță Vicol, actual antrenor la Academia de Fotbal Dinamo București.
Inițiatorul evenimentului, președintele Asociației Județene de Fotbal Suceava, Ciprian Anton, a transmis următorul mesaj: „A fost o întâlnire de suflet, în amintirea lui Ghiță, un om de mare calitate care a iubit enorm fotbalul și cu care am colaborat excelent în cadrul Asociației Județene de Fotbal. Împreună cu colaboratorii mei am decis să permanentizăm acest turneu, astfel încât în fiecare an, la Volovăț, între Crăciun și Anul Nou, vom organiza o competiție de futsal cu echipele de Liga a IV-a, în care vom pune în joc Trofeul <Ghiță Vicol>.”









