George Davidoiu, de la RC Gura Humorului, printre căpitanii din Liga de Rugby

RC Gura Humorului a fost reprezentată de căpitanul George Davidoiu la conferința de presă organizată, astăzi, la Muzeul Sportului, care a prefațat startul noului sezon din Liga de Rugby Kaufland.

Evenimentul a reunit conducerea Federației Române de Rugby, reprezentanții partenerului principal și căpitanii celor șapte echipe participante în ediția 2026, printre care și George Davidoiu, liderul formației humorene.

RC Gura Humorului va evolua în primul eșalon valoric, după ce a câștigat ediția precedentă a Diviziei Naționale de Seniori. Numărul echipelor din campionat a crescut astfel la șapte.

George Davidoiu - căpitanul RC Gura Humorului, primul din dreapta
George Davidoiu – căpitanul RC Gura Humorului, primul din dreapta

Președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a felicitat formația din Gura Humorului pentru accederea în prima ligă și a subliniat importanța creșterii numărului de echipe participante: „Începem o nouă ediție, cu șapte echipe, aș vrea să felicit Gura Humorului, dar să și mulțumesc tuturor pentru eforturi, și partenerului nostru principal Kaufland România. Este un an de pregătire pentru Rugby World Cup, sperăm ca echipele să alinieze cât mai mulți jucători români, să ne tragem seva de la ele și să revenim în eșalonul puternic, ne dorim să creștem cât mai mulți tineri U20 și U23 în această competiție.”

George Davidoiu a declarat că obiectivul principal al echipei este promovarea tinerilor jucători și adaptarea la nivelul competiției.

„Le mulțumim tuturor pentru primirea în familia Ligii de Rugby Kaufland, obiectivul nostru este  să promovăm tinerii, vom demonstra pe parcurs ce putem.”, a declarat căpitanul humorenilor.

Liga de Rugby Kaufland va debuta pe 28 martie. RC Gura Humorului va juca în prima etapă pe teren propriu împotriva echipei Dinamo București.

Program complet:

Etapa 1 (28 martie): RC Gura Humorului – Dinamo
Etapa 2 (4 aprilie): SCM Timișoara – RC Gura Humorului
Etapa 3 (10 aprilie): Steaua – RC Gura Humorului
Etapa 4 (19 aprilie): RC Gura Humorului – Rapid
Etapa 5 (25 aprilie): CSU Cluj – RC Gura Humorului
Etapa 6 (9 mai): Echipa stă
Etapa 7 (16 mai): RC Gura Humorului – Știința Baia Mare
Etapa 8 (23 mai): Dinamo – RC Gura Humorului
Etapa 9 (30 mai): RC Gura Humorului – SCM Timișoara
Etapa 10 (8 august): RC Gura Humorului – Steaua
Etapa 11 (15 august): Rapid – RC Gura Humorului
Etapa 12 (22 august): RC Gura Humorului – CSU Cluj
Etapa 13 (5 septembrie): STĂ
Etapa 14 (12 septembrie): Știința Baia Mare – RC Gura Humorului

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close