Gala Rugby-ului Câmpulungean, ediția a III-a
ACS Zimbrii Rarăului a organizat, joi, 4 decembrie, ediția a III-a a Galei Rugby-ului Câmpulungean. Evenimentul a avut loc la Biblioteca Municipală „George Bodea” din Câmpulung Moldovenesc.
La gală au participat sportivii clubului, membri ai familiilor acestora, parteneri și reprezentanți ai autorităților locale, alături de invitați din lumea rugby-ului, între care reprezentanți ai CSS Gura Humorului, LPS Suceava, ACS Stejarii Dragomirnei, CSM Suceava și campioanei Diviziei Naționale de Rugby, RC Gura Humorului.

Programul a inclus momente artistice susținute de sportivii ACS Zimbrii Rarăului, precum și de copiii de la Grădinița cu Program Prelungit „Șotronel” din comuna Frumosu, coordonați de educatoarea Alexandra Maria Niga. Partea finală a galei a fost rezervată premierii sportivilor și antrenorilor care s-au remarcat prin rezultate și activitate în rugby-ul bucovinean.
Evenimentul a fost prezentat de elevii Crina Loba și Matei Jucan, de la Colegiul Național „Dragoș Vodă”, și a fost organizat de ACS Zimbrii Rarăului, CSM Rarăul, Biblioteca Municipală „George Bodea”, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava.
Reprezentanții ACS Zimbrii Rarăului și CSM Rarăul au transmis mulțumiri instituțiilor partenere, autorităților locale, unităților de învățământ implicate și sponsorilor care au contribuit la desfășurarea galei și la susținerea activității clubului.










