Sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Suceava a fost sâmbătă, 14 martie, gazda fazei zonale a proiectului „Selecționata Regiunilor”. Competiția, lansată de Federația Română de Handbal, vizează identificarea celor mai talentați jucători născuți în anii 2010 și 2011.
Acțiunea a reunit 49 de sportivi din județele Regiunii 1 (Moldova) și a fost coordonată de antrenorii Ioan Tcaciuc (CSU Suceava), Gabriel Armanu (CSM Vaslui) și Sebastian Hagiu (LPS Vaslui).
Gabriel Armanu, președinte al Asociației Județene de Handbal Bacău, a subliniat valoarea acestei generații: „Este un proiect foarte bun, prin care monitorizăm sportivii cu potențial pentru echipa națională la această categorie de vârstă. Acum, în prim-plan este generația 2010-2011. Având două echipe din Suceava, ne-am gândit să organizăm acțiunea aici, pentru a nu pune copiii pe drumuri. Avem toate condițiile, avem disponibilitate, iar copiii sunt super. Este o activitate binevenită și desfășurată în condiții optime. În scurta perioadă de când am antrenat la Juniori 2 și la CSS Bacău, am interacționat cu echipele de la această categorie, deci copiii născuți în intervalul 2009-2011. Chiar cred că este o generație cu un potențial mare. Sunt copii în centre cu nume, precum Timișoara, București, Suceava sau Vaslui. Sunt echipe puternice, cu sportivi crescuți bine. Îmi doresc, alături de colegii mei, ca aceasta să fie o generație cu care să putem scoate capul în lumea bună a handbalului.”
Vasile Boca, antrenorul principal al echipei naționale de cadeți a României (generația 2010/2011), a explicat criteriile de selecție: „Înaintea planului implementat de Xavi Pascual, care se numea ‘Plan Talent’, mai fusese un proiect intitulat ‘Selecționata Seriilor’, undeva prin anii 2014-2015. Acum, Federația i-a dat denumirea de ‘Selecționata Regiunilor’. Este un proiect foarte bun. Țara a fost împărțită în șase regiuni, fiecare având trei antrenori coordonatori. În fiecare zonă se organizează trialuri care strâng maximum 56 de copii din județele arondate. În calitate de antrenor al lotului național de cadeți, sunt direct interesat de aceste acțiuni. Rolul principal este depistarea și selecționarea copiilor cu cele mai bune calități din generația 2010-2011. Suntem abia la început, iar optica Federației este să urmărim lucrurile în perspectivă. Mai exact, căutăm să depistăm copiii care au cel mai mare potențial de creștere pe termen lung.
Lucrurile sunt complicate în handbalul de performanță actual, dacă privim nivelul de forță și de viteză la care s-a ajuns. Printre copiii prezenți astăzi, poate unii nu spun prea multe acum, dar dacă vor munci corect, vor putea exploda mai târziu și vor deveni jucători de seniori foarte buni. La această acțiune a participat un grup de 49 de jucători. După partea de încălzire, au fost efectuate exerciții de luare a deciziilor, pentru a vedea capacitățile fiecăruia. La final s-a desfășurat un joc temă. Atât eu, cât și colegii mei, am reușit deja să identificăm copiii care au cel mai bun potențial și care sunt, în momentul de față, primii doi-trei pe posturile lor.”
Lista completă a jucătorilor participanți la trial:
CSU Suceava
Portari: Eric Bichir, Mihail Șutu
Extreme stânga: Daniel Ghiuță, Darius Avramiuc, Sebastian-Nectarie Ciubotaru, Dragoș Cucoș
Extremă dreapta: Sebastian Tabarcea
Coordonatori: Mircea Cumpănașu, Ștefan Chiruț
Interi stânga: Paul Rotari, Matei Flutur, Robert Colibă
Inter dreapta: Ionuț Babiuc
Pivoți: Vlad Râșca, Andrei-Ștefan Batca, Alexandru Hrițcan, Matei Șoldănescu
LPS Suceava
Extreme stânga / Centru: Matei Ursaciuc, Rareș Mitrea
Interi stânga: David Plămadă, Filip Ciubotariu
Inter dreapta: Ștefan Fadur
Centru: Paul-Cătălin Mironescu
LPS Botoșani
Portar: Ștefan Gabriel Baciu
Inter stânga / Extremă stânga: Luca Gabriel Darea
Inter dreapta: Rareș Buduruță
Pivot: Sebastian Rumega
Centru: Mihai Emanuel Șchiopu
LPS Iași
Portar: David Pintilie
Inter stânga: Ștefan Zaharia
Centru: Matei Macovei
Pivot / Inter dreapta: Matei Mihai
CSȘ Bacău
Portar: Andrei Călin Dritu
Extremă stânga: Matei Alexandru Bădăluță
Coordonator: Sebastian-Cristian Floares
Inter stânga: Denis Furdu
Pivot: Mihai Rareș Dumbravă
CSM Adjud
Extreme dreapta / Inter dreapta: Rareș Racoș
Inter stânga / Pivot: Silviu Nica
Centru / Extremă stânga: Rareș Dumitru, Alexandru Dumitru
LPS Piatra Neamț
Jucători: Alexandru Grasu, Constantin Dumbraveanu, Damian Șerban, Ianis Blaga
ACS Preventis Iași
Centru: Rareș Alexandru Buga
Extremă dreapta: Fabrizio Laurențiu Cătăuță
ACS Vicov Elite
Luca Ionesi (Inter dreapta)
LPS Vaslui
Patrick Aprodu (Pivot)
