VIDEO| Putna – Preuteşti: 3-1

Bradul Putna a luat o opţiune importantă pentru titlul de campioană a judeţului Suceava, dupa ce s-a impus, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în faţa liderului Şomuzul Preuteşti. În urma acestui rezultat, trupa lui Ciprian Creţan s-a apropiat la un punct de „alb-albaştri”, dar are un meci mai putin disputat.

Atmosferă de sărbătoare duminică pe stadionul din Putna. Cică 500 de spectatori, din care vreo 200 de susţinători ai oaspeţilor, lume bună, fumigene, brazi, soare şi vânt. Şi o tânără care cântă imnul Putnei. Sonorizare impecabilă, teren prost. Meciul începe perfect pentru gazde. Martinescu profită de o greşeală a fundaşilor centrali adverşi şi deschide scorul cu un şut la colţul lung. Veniţi la X2, „Maiorul” şi compania se lovesc de defensiva agresivă a putnenilor. Nici terenul nu îi ajută! Căpitanul-antrenor Cătălin Vasiliu iroseşte două lovituri libere din preajma careului, Geo Stanca una. Portarul Putnei, Vali Prutean, se evidenţiază totuşi până la pauză: scoate de sub transversală la un şut-centrare de pe partea stângă şi respinge de la rădăcina barei o minge venită dintr-o lovitură liberă de pe flancul opus. Centralul Ionuţ Ignat fluieră finalul unei prime reprize în care doar atmosfera din tribune şi faulturile au ţinut ştacheta sus.

Prima jumătate de oră a reprizei secunde este anostă. Vârful Martinescu acuză o accidentare şi cere să fie înlocuit. Tomescu rămâne responsabil cu golul, dar driblingurile lui contează doar pentru show. În cealaltă parte de teren, Cătălin Vasiliu este principalul pericol: şut puternic de la distanţă, respins în ultimul moment în corner de Prutean. Şi dacă tot e derby, să fie şi o eliminare! Edu Lichtenstein îi reproşează lui Ovidiu Vranău că a ridicat eronat fanionul pentru off-side şi este trimis de central după gard, printre proprii suporteri. Ultimele zece minute sunt cu fotbal. Tomescu prinde un voleu superb de la vreo 20 de metri, fără şanse pentru goalkeeperul Preuteştiului. 2-0, dar suspansul continuă. Corner de pe partea stângă, Filip se înalţă peste defensiva Bradului, trimite cu capul  spre poarta, iar Cătălin Vasiliu face 2-1. Dar „verzii” n-au timp de emoţii. La patru minute de la prima reuşită şi la unul după golul oaspeţilor, Tomescu îl surprinde pe portarul advers cu un şut din unghi la colţul lung. „Alb-albaştrii” au la dispoziţie cinci minute să mai scoată ceva, dar atacurile lor sunt tardive. Timpul se scurge iute către victoria cu 3-1 a Putnei. Gazdele fac hora bucuriei, oaspeţii îşi salută respectuoşi suporterii. Cum s-ar spune, ambele cluburi au făcut propagandă fotbalului. Pot fi serviţi micii.

Iată şi celelalte rezultate din etapa a 21-a:

CS Gura Humorului – Viitorul Vereşti: 3-0
Şomuz Fălticeni – Bucovina II Frătauţii Noi: 3-1
Zimbrul Siret – Moldova Drăguşeni: 0-1
Viitorul Liteni – Vointa Stroieşti: 6-2
Minerul Iacobeni – Progresul Frătauţii Vechi: 2-0
Sporting II Arbore – Avantul Volovaţ: 0-3

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

56 Comentarii

  1. Bai băieti buni de la putna:
    Voi vreti liga a III-a? Ma nu va e rusine? Mha Antoane, ai fost la meci ? E normal ca timp de 90 de minute „suporterii” putneni sa strige in cor „tigane” si m… Vasiliu? Tigane???? Unde trăim? Ajf suceava nu are acelasi statut ca si frf? Rusine! Rusine! Nu ai vazut Antoane pe ce teren de liga a 5-a s-a jucat? Ce fotbal e asta? Si nu imi zi că amândouă echipe au jucat pe acelasi teren..vrajeli…preutestiul pasează mingea, nu o bubuie ca cei de la putna…aici, cine a avut coate mai ascutite a castigat meciul. Rog conducerea de la ajf sa se autosesiseze in legatura cu scandarile rasiste si …aveti 5 filmări la dispozitie…Si in legatura cu hentul mare de la primul gol+ acel offside inexistent cand a fost trimis presedintele de la preutesti in tribuna!

  2. mha andrei,daca era terenul ok.putna le dadea mai multe.de ce?ia ziii…romaniuc,fl.apetrei,tomescu,p.bosancu.doar 4 care-s chiar fotbalisti.apropo,n-au scandat tot meciul,doar cateva minute si vasiliu-i chiar brunetel.voi ce scandati la preutesti?ptr.restul ai dreptate…ptr.orice Anton e vinovat.chiar ptr. arbitraj..care a fost f.bun.frustrare?neputinta?

  3. ba andrei macar taci …cei cu preutestiul asta cica paseaza mingea :)))))) vai de capul lor .. de promovat nu mai promoveaza si au fakut atatea blaturi :))) bani aruncati degeaba :))orikum saptamana viitoare fratautii vechi -putna bate putna si e campioana ..

    1. si ce face putna daca e campioana?unde joaca daca promoveaza ?ca pe imasul de la putna nu se [poate juca in liga 3 a.cretan mai bine facea terenul decat cumpara locul de vice la ajf si meciuri

      1. Nu o sa bata putna la fratauti.. baietii de acolo joaca meci de meci la victorie mai ales ca nu isi permit nici ei sa piarda acasa.. Va asigur ca bate fratauti vechi

        1. Bravo băieţi,măcar voi să nu vă purtaţi cu mănuşi, asa cum am făcut-o noi acasă. Au fost trataţi ca oaspeţi, cu un suc, o bere şi ei ne-au ologit şi huiduit. Fiţi bărbaţi că ăştia nu merită să vă purtaţi civilizat. BAFTĂ !

    2. Vrei să ai tu , in viaţa ta, atâţia bani cât a dat Preuteştiul pe blaturi ? Bietul de tine, eşti sărac cu duhul, ştii tu ce este un blat ?

  4. Stai linistit , cand anton striga ca putna trebuie castige asa trebuie sa fie. Pe filmare se vede cel mai clar cine merita sa castige,cine a jucat civilizat si cine a dominat jocul. Voi cei de la putna trebuie sa le multumiti celor 2 care au inscris golurile ,ei au jucat ,nu echipa intreaga. Oricum ,stati linistiti ca asa cum ati vrut ca humorul si iacobeniul sa incurce preutestiul(oferindu-le bani) ,mai sunt meciuri care va pot incurca si pe voi . nu s-a decis campioana,preutestiul inca ocupa primul loc 😉

  5. pacat de eforturile familiei vasiliu … organizare impecabila… dar o sa si de a seama ca trebuie un antrenor …. transferurile pe care le au facut cam eronate mai ales portarul .. poate cu cativa jucatori de la falticeni altfel erau lucrurile …dar orcum lucrurile merg spre bine …( trebuie recunoscut ca jucatorii de la putna sunt mai buni si mai „aproape de suceava ” )

    1. Poate portarul a avut o zi proasta,iar Executiile lui Tomescu au fost impecabile.Portarii sunt buni doar cand apară,iar cand gresesti toată lumea ii face slabi si varza;bine ca scoate echipa din cacat cand e greu si daca a avut el o zi mai rea gata e cel mai slab

    1. Esti penibil lautare! Ia ma canta si la alta masa. Probabil de asta ati pierdut, ca nu a pus putna virgula unde trebuie… a pus doar punct, ratat obsedat de virgule :))))))))))

  6. de ce sunteti asa suparati astia de la preutesti? noi cand am fost la voi ne-ati luat din pietre si tot felul de vb urate pana si de „STEFAN cel MARE” v-ati luat dar se pare ca aveti memorie scurta PUTNA este zona turistica , industriala si o gasiti si pe harta ROM in schimb pe voi nu in tur noi am jucat mai bine la voi si ne-ati batut ,duminica putna am jucat ce a-ti jucat voi un campionat intreg prost si tot castigati v-am vazut la fratauti prin min 70 o faza un gol. noi avem fotbalisti nu jucatori ce sar coarda gen vasiliu etc. si a fost huiduit ptc. ca provocat publicul si a fost singurul huiduit la final ungurenu a fost felicitat a jucat putin la noi dar nu l-am uita un baiat cu caracter eu va urez bafta in continuare .

    1. Se vede că n-ai primit nici o piatră in cap că acum nu mai vorbeai. Tu crezi că la Preuteşti sunt sălbatici ca la voi ? Câţi suporteri străini au venit la noi şi au fost loviţi ? Ar trebui să-ţi fie ruşine că minţi cu neruşinare, aţi făcut la Preuteşti ce-aţi vrut voi : aţi aruncat cu petarde , aţi injurat, aţi huiduit şi incă mai ai tupeu să vorbeşti ? Cât despre Vasiliu poţi să stai tu in cap,să-ţi vină puţina minte din picioare,că aşa jucător n-o să aveţi. Nu degeaba a fost golgeter de 3 -4 ori. Şi…păcat că aveţi zonă turistică cu aşa locuitori ca tine !

  7. cumpara cretan duminica la fratautii vechi,stati linistiti.e prieten cu covasa,se rezolva.si oricum galeria (asazisa galerie)de la putna e sub orice critica.ei nu-si incurajeaza favoritii,ci injura adversarii tot timpul.dar asa e cand conducerea le da de baut prin tribuna.cand il auzi pe cretan cum vorbeste ca nu da bani la jucatori,ca ei lupta pt.culorile clubului,glorie,patriotism,etc.de ce nu spune adevarul ca le da cate1,5 milioane de jucator,lemne inainte de inceperea campionatului,etc…bravo preutesti pt.tot ce faceti,nu cedati ca pe slugile astea a lui anton tot ii va pedepsi cineva.mai sunt etape

    1. hoti striga hoti e dureros cand dai bani un sezon intreg si faci nu-mai bladuri si pe ultima suta de metri esti pe cale sa perzi titlu……

  8. HAHAHAHAHAHAHA auzi la ei cica is invatati pe teren mare :)) Ba Vasiliule unde ai jucat tot turul ma? De curiozitate, care-s dimensiunile terenului din Preutesti?

  9. bai forcee nu te mai ascunde ca oricum stiu cine esti tu esti radu anania cit ai fost plecat din tara nu ai dat nici un comentariu si cum ai ajuns acasa ai inceput si de ce teai bucurat duminica la 1 la 0 ptr putna esti ……

    1. Taci ma ca aberezi 🙂 Adevarul e ca v-ati inecat ca tiganul la mal 😉 asa e cand nu mai merge sa faci blaturi, se vede adevarata valoare a jucatorilor 🙂

        1. Rusine domnle pentru varsta care o ai si pentru toate comentariile care le postezi aici ? Radule, voi nu tot pe teren mare sunteti invatati ? Spre deosebire de tine ,Catalin joaca fotbal si mult mai bine !

  10. Asa gras cum zici tu mai Force tot am dat gol la Putna unde au pus cate 2-3 sa-mi faca marcaj.Si o sa mai dau si cu Liteni,Falticeni.etc….Cat despre dimensiuni la Preutesti 100m L si 68m l….dimensiuni omologate pt liga a 3-a.
    Stai linistit ca nu avem obiectiv promovarea in liga 3-a…si nici bani si nici jucatori sa se poata pregati pt liga 3-a.Avem la echipa jucatori care nu traiesc si se milogesc pt 50-100 de lei la liga a 4-a.Toti au servici,sunt seriosi si nu tanjesc la blaturi ca alti fomisti pt 3 lei. Sa va fie rusine daca ati ajuns sa va luati de mine sau de jucatorii din echipa noastra. Intr-un an am aratat multe,asa ca ciocul mic.

    1. Cătăline,nu merită să-i răspunzi acestui Force,el are ceva cu Preuteştiul şi in special cu tine.Este invidios că ,dacă a jucat fotbal căndva n-a putut ajunge niciodată la nivelul tău. Această frustrare il duce incet, incet spre ţăcăneală!

  11. bine zis cataline, important este ca va iubesc suporterii si vin peste tot cu voi si cred ca invidia vine de la faptul ca din ce in ce mai multi iubitori de fotbal din Falticeni vin alaturi de echipa voastra ,

  12. ptr cei interesati fratauti vechi putna jucati la pariuri 2 solist ca e blat lam vazut pe cretan pe la primaria fratauti

  13. aviz tuturor celor care comenteaza:degeaba va tachinati pentru ca deja cartile sunt facute si se stie ptr. ce echipa,care va deveni campioana judeteana.

Dă-i un răspuns lui iha Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *