CSU Suceava a câştigat duelul ultimelor două clasate în Liga Naţională de handbal masculin după ce s-a impus sâmbătă, în sala LPS, cu scorul de 24-23, în faţa formaţiei Energia Pandurii Târgu Jiu, într-un meci contând pentru etapa a X-a din cadrul sezonului regulat.
Echipa suceveană a început perfect întâlnirea, iar pe fondul unui joc bun în apărare conducea cu scorul de 6-1 în minutul 13, moment în care banca gorjenilor a cerut time-out. Cu portarul Spiridon într-o formă de zile mari, “studenţii” s-au distanţat până în minutul 23 la 12-3, aceasta fiind şi cea mai mare diferenţă de scor înregistrată între cele două echipe. Trupa lui Petru Ghervan şi Răzvan Bernicu s-a relaxat însă premator, astfel că, pe finalul reprizei, oaspeţii au marcat gol după gol şi s-au apropiat la două lungimi pâna la pauză, 12-10.
În repriza secundă s-a jucat după acelaşi scenariu, cu gazdele la timonă şi cu o echipă a Pandurilor care a încercat să revină în permanenţă în meci. Formaţia suceveană s-a desprins din nou la şase goluri, la scorurile de 21-15 şi 23-17, dar nu a încheiat conturile, permitându-le gorjenilor să se apropie la un singur gol până la final. CSU Suceava – Pandurii s-a terminat 24-23, iar “studenţii” bifează a doua victorie stagională şi se apropie de locul 11 al clasamentului.
CSU Suceava a marcat prin: Burlacu (5 goluri), Târzioru (4), Trifkovic (4), Costea (3), Davidovic (3), Sandu (3) şi Gavrilovic (2).
Pandurii Târgu Jiu a punctat prin: Sifre (5 goluri), Acatrinei (5), Ilieş (4), Dinescu (4), Giotoiu (2), Rodrigues (2) şi Enache (1).
“Am avut un avantaj de 9 goluri, dar ne-am relaxat şi le-am dat posibilitatea adversarilor să vină la două goluri de noi la pauză. Lipsa experienţei şi-a spus cuvântul, ne-am grăbit, am condus cu 23-17 în minutul 52 şi trebuia să închidem jocul atunci. A fost un meci de luptă. Pandurii au jucători cu experienţă în Liga Naţională. Ne bucură victoria, felicit băieţii. E al treilea meci bun consecutiv şi vrem să continuăm tot aşa”, a declarat antrenorul sucevean Răzvan Bernicu.
Rezultatele etapei a X-a:
Ştiinţa Bacău – HCM Constanţa 22-24
CSM Bucureşti – Steaua Bucureşti 25-23
CSU Suceava – Pandurii Târgu Jiu 24-23
Dunărea Călăraşi – HC Vaslui 23-24
Dinamo Bucureşti – HC Odorhei 33-23
Minaur Baia Mare – Potaissa Turda 34-37
Poli Timişoara a stat în această rundă.
În runda viitoare, CSU Suceava joacă miercuri, cu începere de la ora 18.30, în deplasare, contra celor de la Steaua Bucureşti.