FOTO „Cavalerii Nordului” Suceava au capturat steagul botoșănenilor de la „North Legion”

Rivalitatea dintre ultrașii suceveni și cei botoșăneni continuă, chiar dacă echipele favorite joacă la două eșaloane distanță. Luni, după meciul FC Botoșani – „U” Cluj din Superligă, încheiat cu scorul de 0-3, sucevenii de la Cavalerii Nordului au anunțat că au capturat steagul de gard al celor de la #NorthLegion Botoșani.

Nu este pentru prima dată când Suceava ia fața Botoșaniului la nivel de ultraserie. În septembrie 2008, băieții de la Dakay Suceava au capturat steagul de gard al grupării North Fighters din Botoșani, la meciul jucat acasă de aceștia cu Știința Bacău.

Steagul de gard North Fighters Botoșani, capturat de Dakay Suceava în 2008
Steagul de gard North Fighters Botoșani, capturat de Dakay Suceava în 2008

 

Capturarea unui steag ultras de către o grupare rivală reprezintă o demonstrație puternică a superiorității și victoriei unui grup de suporteri asupra altuia. Steagul reprezintă identitatea, mândria și loialitatea suporterilor față de echipa lor. Capturarea steagului unei grupări rivale este simbolică și poate fi interpretată ca un act de dominare, înfrângând, în mod simbolic, gruparea adversă în afara terenului de joc.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *