FOTO A început turneul
Hocheiştii sunt primii suceveni care au testat gheaţa Patinoarului Artificial în acest an. CSM Suceava a debutat vineri în turneul III al Campionatului Naţional pentru juniori sub 14 ani, competiţie care se desfăşoară în perioada 3-5 decembrie.
În primul meci al turneului, tinerii hocheişti pregătiţi de Constantin Curelar şi Cătălin Vasiliu au înfruntat, de la ora 10:00, formaţia Dinamo Chişinău. La capătul celor trei reprize basarabenii s-au impus cu scorul de 5-2(1-1, 1-3). La partidă a fost prezent şi viceprimarul Lucian Harşovschi.
“Le urez mult succes, sper să câştige cât mai multe meciuri, iar astfel de turnee să se mai desfăşoare în Suceava. Sperăm ca odată cu trecerea acestei crize să reuşim să acoperim patinoarul pentru că ne dorim de mult timp acest lucru. Aşa vor putea fi organizate la Suceava şi competiţii de un nivel mai inalt”, a spus viceprimarul Sucevei.
Înainte de startul partidei, hocheiştii suceveni au purtat tricouri inscripţionate cu un mesaj împotriva consumului de plante etnobotanice. În acest fel, componenţii echipei CSM Suceava s-au alăturat autorităţilor publice lcoale în campania contra acestor substanţe.
“Primăria Suceava a interzis pe raza municipiului Suceava consumul acestor plante cu efecte halucinogene şi este foarte bine că aceşti copii promovează în rândul lor să nu se consume aceste substanţe”, a adăugat Lucian Harşovschi.
În cadrul turneului care se desfăşoară de vineri până duminică, CSM Suceava va mai înfrunta formaţiile Steaua Bucureşti, SCM Braşov şi Olimpia Ploieşti. Programul pentru public la Patinoarul Artificial din Suceava va începe sâmbătă la ora 14:00.