Formațiile sucevene au ieșit pe plus din etapa a V-a

Echipele sucevene sunt pe locuri de play-off dupa disputarea primelor cinci etape din sezonul regular al Ligii a III-a.

Foresta a urcat pe podium în clasamentul Seriei I, dupa ce a câstigat sâmbata, pe stadionul Areni, în fata celor de la CSM Pascani, cu scorul de 3-2, prin golurile marcate de Martin (‘2), Makongo (’34) si Trofan (’56), oaspetii reducand din diferenta printr-o dubla semnata de Mercas (’43 – penalty, ’57).

În derbyul etapei a V-a, Somuz Falticeni s-a impus pe teren propriu, în fata Ceahlaului Piatra Neamt, cu scorul de 2-0, prin golurile înscrise in minutele de final de Sahru (’75 – foto) si R. Ciobanu (’88).

Bucovina Radauti si-a pastrat invincibilitatea în campionat dupa ce a remizat sâmbata, pe stadionul din Uricani, în compania gazdelor de la Stiinta Miroslava, scor 0-0.

Rezultatele etapei a V-a:

Somuz Falticeni – Ceahlaul: 2-0

Stiinta Miroslava – Bucovina Radauti: 0-0

Foresta Suceava – CSM Pascani: 3-2

Husana Husi – Sporting Vaslui: 2-1

Dante Botosani – CSM Bacau: 2-1

Runda viitoare programeaza meciurile Bucovina Radauti – Foresta Suceava si Somuz Falticeni – Stiinta Miroslava.

La finalul primei faze a campionatului, primele patru clasate se vor califica în play-off, iar ultimele sase vor evolua în play-out. Apoi, primele doua clasate în play-off merg la barajul de promovare, iar ultimele doua clasate în play-out vor retrograda în ligile judetene.

Foto: Codrin Anton

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *