Foresta încheie anul pe locul I
Foresta a intrat în vacanța de iarnă din postura de ocupantă a primului loc în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a. Sâmbătă, în ultima etapă programată în acest an, formația suceveană a câștigat pe terenul celor de la Știința Miroslava, cu scorul de 2-1.
Scăpați fără gol primit la un penalty executat pe lângă poarta lui Niga în debutul reprizei secunde, “galben-verzii” și-au asigurat victoria prin golurile marcate de Chika (’63) și Nechita (’77), ieșenii reducând din diferență în al treilea minut de prelungire.
Foresta Suceava: Niga – Cimbru, Makongo, Brașoveanu, Nițu, Samson, Bălan, Ababei, Mihalciuc, Nechita, Chika. Antrenor: Laurențiu Sînescu.
Foresta a fost ajutată să preia fotoliul de lider de vecinii de la Șomuz Fălticeni, care au câștigat sâmbătă, pe teren propriu, în fața celor de la CSM Bacău, cu scorul de 2-1. Echipa antrenată de Daniel Stoica a condus la pauză prin golurile înscrise de Stoian (’11) și (Sahlean (’41), oaspeții reducând din diferență prin Corban (’50).
Șomuz Fălticeni: Tomache – Pașcu, Asibey, Nwodu, Coajă, Lăcustă, Pîntea, Săhlean, Ungurianu, Julei, Stoian. Antrenor: Daniel Stoica.
În celelalte două meciuri ale rundei a XV-a, Bucovina Rădăuți a învins vineri, în deplasare, pe FC Bacău, cu 2-1, iar CSM Vaslui și Rapid Brodoc au remizat o zi mai târziu, scor 1-1.
Campionatul Ligii a III-a se va relua pe 9 martie 2024.