„Foresta este născută în Suceava și în Suceava va muri, dacă acolo se va ajunge”

Președintele Consiliului de Administrație al Forestei, Andrei Ciutac, a vorbit despre ce se întamplă în acest moment la echipa din Areni, în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu” de la Sport Total FM. Acesta susține că dacă s-ar găsi un finanțator, nu ar fi prea târziu nici acum pentru ca echipa să se prezinte onorabil in Liga a 2-a.

„Momentan suntem în aceeași fază, nu am găsit nicio rezolvare a problemei financiare. Este normal ca jucătorii să-și caute noi angajamente, nu pot aștepta la nesfârșit rezolvarea acestei probleme. Vreo șase au ajuns la Bucovina Rădăuți, dar mare parte dintre ei nu au semnat contracte, fiind vorba de Liga 3, astfel că dacă noi ne rezolvăm problema ei vor face cale întoarsă. Dacă vom rezolva această problemă, având în vedere că perioada de transferuri durează până pe 5 septembrie, vom alinia o echipă cât de cât normală, care să ne permită rămânerea în acest eșalon pentru încă un sezon. Au fost discuții pentru ca echipa să fie mutată în alt oraș, dar nu am fost de acord. Echipa este născută aici și aici va muri, dacă acolo se va ajunge!”, a declarat oficialul echipei sucevene.

Exit mobile version