Foresta a dat chix la startul sezonului de primăvară
Foresta a inceput sezonul de primavara cu o infrangere, dupa ce a pierdut sambata, pe stadionul Areni, in fata Ceahlaului Piatra Neamt, cu scorul de 0-1, intr-un meci din cadrul etapei a XI-a a Ligii a III-a.
Trupa antrenata de Ivan Gvozdenovic a evoluat apatic in debutul intalnirii, astfel ca primele ocazii au aparut la poarta aparata de Zvoronciuc, care mai intai a respins in corner la executia lui Matei, iar apoi era sa scape mingea in ate la sutul lui Botezatu.
Vizibil deranjati de presingul oaspetilor, „galben-verzii” au fost periculosi doar la fazele fixe, si asta abia pe finalul primei reprize, cand Campeanu a respins de sub transversala la o lovitura libera executata de Cerlinca, iar Marin a trimis cu capul, mult peste poarta, in urma unui corner.
Zouaoui a avut sansa deschiderii scorului in minutul 58, dar sutul pe jos trimis de mijlocul francez a fost respins in corner, de la radacina barei, de portarul Campeanu.
In jumatatea adversa, gazdele au comis-o in defensiva in minutul 69, cand Celeadnic a faultat in propriul careu, iar centralul vasluian Razvan Negara a dictat penalty.
Mihalache a executat, Zvoronciuc a ghicit coltul si a respins, dar lovitura de pedeapsa avea sa se repete, tusierul Cosmin Vitelaru semnalizand corect faptul ca portarul sucevean nu a ramas pe linie.
Ceahlaul a schimbat executatul, dar Barb a alunecat in momentul sutului la 11 metri si mingea s-a dus peste poarta Forestei.
Ce nu au reusit colegii lui de pe punctul cu var, a reusit din afara careului Botezatu, care a deschis scorul in minutul 75, cu un sut superb de la 25 de metri, la care goalkeeperul Zvoronciuc a plonjat tarziu.
Cu forte proaspete in ofensiva, Foresta putea egala in minutele de final, dar Campeanu s-a opus in doua randuri golului la ocaziile avute de Filip si Martin.
Foresta – Ceahlaul s-a terminat 0-1, iar echipa suceveana face un pas gresit in cursa pentru play-off-ul de promovare.
Foresta: Zvoronciuc – Sumanariu, Celeadnic, Novacek, Druga – Terzic – Cimbru, Filip, Zouaoui, Cerlinca – Marin. In repriza a doua au mai intrat: Martin, Farcasan, Knezevic, Stanescu si Vultur.
In runda urmatoare, Foresta se va deplasa sambata, la Radauti, pentru derbyul local cu Bucovina.
Foto: Codrin Anton