Consilierii locali şi-au dat acordul pentru bugetul de 2,5 milioane de lei propus de primarul Ion Lungu la capitolul sport. Probleme apar doar în cazul echipei de handbal, unde municipalitatea nu a găsit încă un cadrul legal de finanţare.
„Şi ieri am stat două ore cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, cu juriştii de acolo, cu jurişti de la Consiliul Local şi cu specialişti juridici de la Prefectură. Avem o problemă de finanţare cu echipa de handbal, care are un statut special. Ea este de domeniu public şi, conform legii, nu poate beneficia de finanţare la Legea 350. Modelele de contracte de la Timişoara şi de la Turda nu se pot aplica. Dacă o facem ONG sau fundaţie pentru a o putea finanţa din bani privaţi, nu mai primeşte bani de Ministerul Educaţiei. Nu am găsit până în prezent o soluţie de finanţare. La fotbal, de exemplu, este simplu pentru că este o echipă privată”, a declarat primarul Ion Lungu.
Pentru fondurile nerambursabile pe care municipalitatea le va aloca la sport în acest an au fost depuse 12 solicitări de finanţare. Din totalul de 2,5 milioane de lei, la handbal şi la fotbal ar trebui să ajungă câte un milion.