
Fetele de la CN „Nicu Gane” s-au calificat în Turul II al Cupei României
Echipa de fotbal feminin a CN “Nicu Gane” Fălticeni s-a calificat în Turul II al Cupei României, după ce a eliminat miercuri, în deplasare, formatia FC Botoșani.
Fetele antrenate de Marcel Irimie s-au impus pe terenul din Bucecea la loviturile de departajare, scor 5-4, după ce gazdele au irosit două penalty-uri pe parcursul timpului regulamentar.
CN “Nicu Gane”: Maftei – Ungureanu, Aioanei, Ignat, Dohotaru, I. Ciubotariu, D. Ciubotaru, Motco, Tibuleac, Negru, Avramia.
Victoria, a doua de la startul actualului sezon, a venit în ciuda problemelor financiare cu care se confruntă echipele de fotbal feminin de la CN “Nicu Gane”. “Deși nu am avut ca obiectiv Cupa Romaniei și ne-am prezentat la Botoșani cu 11 jucătoare, apreciez ambiția fetelor și determinarea de care au dat dovada, modul în care si-au depășit emoțiile la loviturile de departajare. Din păcate, situația financiară a clubului este mai mult decât critică. La junioare U17 am amânat al treilea joc în speranța că vom primi un semnal pozitiv privind continuarea activități. La Liga a III-a am debutat etapa trecută cu o victorie 5-3 în fața echipei Unirea Slobozia, dar aceleași probleme ne împiedică sa privim cu optimism etapa următoare. Deși avem un lot care în acest sezon ne-ar permite sa atacăm o clasare pe podium, incertitudinea ne impiedică să ne facem planuri pe termen lung”, a dezvăluit antrenorul Marcel Irimie.









