FC Şoimii Gura Humorului este noua campioană județeană la categoria U17

FC Şoimii Gura Humorului a devenit campioană județeană la categoria juniori sub 17 ani.

Echipa antrenată de Nicușor Kuruc și-a primit trofeul, tricourile și medaliile de campioană din partea secretarului AJF Suceava, Gabriel Şuleru, la finalul meciului câștigat pe stadionul Tineretului, în fața celor de la Forestierul Frumosu, cu scorul de 2-1.

Gruparea humoreană a încheiat campionatul cu un bilanț de zece victorii, o remiză și patru înfrângeri.

A fost un campionat destul de echilibrat, toate echipele având șansa de a câștiga titlul. Noi am fost puțin mai proaspeți și mai ambițioși, am fost mai tot timpul în fruntea clasamentului, iar la final am devenit campioni. Felicit băieții pentru dăruire”, a precizat Nicușor Kuruc.

Antrenorul humorean mizeaza in acest sezon pe următorul lot de jucători: Alexandru Duceac, Sebastian Liță – Marius Plai, Valentin Moroșan, Ioan Mankovski, Iustin Ungureanu, George Gemănari, Gabriel Gherasim, Cristian Balan, Fabian Mollnar, Alexandru Bîrsan, Iustin Crețu, Cosmin Buliga, Iustin Jucan, Răzvan Costin, Alexandru Pelinari, Iulian Mînecan, Alexandru Ilișoi, Cristian Volanschi și Adrian Negrea.

În primul tur eliminatoriu din faza națională a competiției, FC Şoimii Gura Humorului U17 va juca duminică, 26 mai, cu incepere de la orele 14.00, pe terenul campioanei similare a județului Bacău, Sportul Onești.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close