
Euro Power Gym Suceava se va prezenta cu trei sportivi la Campionatele Balcanice de Culturism și Fitness
Euro Power Gym Suceava va participa cu trei sportivi la Campionatele Balcanice de Culturism și Fitness ce vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni la Drobeta Turnu Severin.
Doru Pescaru își va etala mușchii la categoria 80 de kilograme – master, +50 ani, Laura Lupea va urca pe scenă la categoria bikini – 1,65 metri, în vreme ce Ezechel Vichentie (foto) va concura la categoria mens phisique +1,85 metri.
“Mă aștept ca toți trei să cucerească o medalie la Balcaniadă, dar vârful de formă trebuie să-l atingă în toamnă, în cadrul Campionatelor Mondiale, unde clubul nostru se va prezenta cu șase sportivi”, a precizat antrenorul și președintele clubului Euro Power Gym Suceava, Cristi Tcaciuc.