Egalaţi pe final la Slobozia

Rapid Suceava a debutat cu o remiza in noua editie de campionat a Ligii a II-a, echipa antrenata de Marin Barbu terminand la egalitate, scor 2-2, meciul disputat sambata, pe terenul celor de la Unirea Slobozia, in etapa a II-a a sezonului regulat.

Ialomitenii s-au adaptat mai repede la suprafata de joc, grav afectata de ploile abundente cazute la sfarsitul saptamanii trecute in sud-estul tarii, si au deschis scorul inca din minutul 4, cand Nanu a finalizat cu gol o minge centrata din corner de catre Liviu Mihai. Gazdele si-au continuat forcingul de inceput, iar pana in minutul 10 au trecut in trei randuri pe langa dublarea avantajului prin Nanu, L. Mihai si Popescu. In replica, “ceferistii” puteau egala situatia la ocaziile avute de Negru si Apetri, dar Dobre a pastrat poarta gazdelor intacta pana la pauza.

“Magiun” a mutat inspirat in debutul reprizei, l-a introdus in lupta pe Ionesi, iar fostul capitan al Bucovinei Radauti a restabilit egalitatea la doar doua minute de la intrarea sa pe teren, dupa ce a transformat un penalty dictat pentru un fault in careu comis de Stan asupra lui Cainari. Ionesi avea sa recidiveze un sfert de ora mai tarziu, cand i-a trimis pe rapidisti in avantaj cu un sut din interiorul careului, dupa o minge prelungita de Sumanariu. Formatia suceveana n-a reusit sa tina de rezultatul de pe tabela, defensiva “ceferista” cedand in minutul 82, cand nou-intratul D. Gheorghe a patruns pe partea dreapta, l-a gasit excelent cu o pasa pe Nanu si varful Sloboziei si-a trecut in cont dubla, stabilind si scorul final la 2-2.

Unirea Slobozia: Dobre – Stan, Lazar, Soare, Toma – Macare, Ivasca (D. Gheorghe ’72) – Dedu, L. Mihai, Popescu (Ibrian ’46) – Nanu. Antrenor: Adrian Mihalcea.

Rapid Suceava: Pascal – D. Balan, Fl. Plamada, I. Sava, Semeghin – Cerlinca (Fedorovici ’90), Velescu, Apetri (Ionesi ’54), Sumanariu – Cainari, M. Negru (I. Plamada ’76). Antrenor: Marin Barbu.

Rezultatele etapei a II-a:
FC Clinceni – CF Braila 3-3
CSMS Iasi – Sport Club Bacau 2-0
Farul Constanta – Unirea Tarlungeni 0-0
Unirea Slobozia – Rapid Suceava 2-2
Rapid Bucuresti – Gloria Buzau 1-1
Dunarea Galati – Sportul (nedisputat)
ACS Berceni a stat in aceasta runda.

Clasament:
1.    CSMS Iasi    2    2    0    0    5-2    6p
2.    FC Clinceni    2    1    1    0    7-4    4p
3.    Farul Constanta    2    1    1    0    2-1    4p
4.    CF Braila    2    0    2    0    5-5    2p
5.    Unirea Slobozia    2    0    2    0    4-4    2p
6.    Rapid Bucuresti    2    0    2    0    2-2    2p
7.    Rapid Suceava    1    0    1    0    2-2    1p
8.    ACS Berceni    1    0    1    0    1-1    1p
9.    Gloria Buzau    2    0    1    1    2-3    1p
10.    Unirea Tarlungeni    2    0    1    1    2-3    1p
11.    Dunarea Galati    0    0    0    0    0-0    0p
12.    Sportul Studentesc    0    0    0    0    0-0    0p
13.    SC Bacau    2    0    0    0    1-6    0p

In runda urmatoare, Rapid evolueaza miercuri, de la ora 17.00, pe terenul Dunarii.

Foto: liga2.ro

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *